Povestea bizară a celui mai mare hoț de artă în viață din lume. Ramele goale lăsate în muzee erau cartea lui de vizită

Lui Stéphane Breitwieser, considerat cel mai mare hoț de opere de artă din lume nu i-a plăcut niciodată această titulatură. Motivul? Considera că ceilalți hoți de artă erau doar niște… huligani.

Bărbatul fura din muzee doar în timpul orelor de deschidere

Breitwieser, împreună cu prietena sa, Anne-Catherine Kleinklaus, care a servit drept observator la majoritatea furturilor sale, nu au recurs niciodată la violență sau măcar la amenințarea cu violența. Ei furau din muzee numai în timpul orelor de deschidere, folosind tactici subtile de diversiune.

Ca un magician, lua operele de pe pereți sau din vitrine, evitând în același timp cu grijă camerele de securitate și sistemele de alarmă. Cuplul ieșea apoi pe ușa din față a muzeului, opera de artă fiind de obicei ascunsă sub paltonul lui Breitwieser.

Lăsa ramele în muzeu și pleca cu operele de artă

Bărbatul a recunoscut că o ramă poate face ca un tablou să fie greu de furat. Prin urmare, Breitwieser avea grijă să scoată cuiele, astfel încât rama să se desprindă și o lăsa în muzeu. De altfel, ramele goale erau cartea sa de vizită.

Hoțul a fost conștient de faptul că pictura, vulnerabilă ca un nou-născut, trebuia protejată cu meticulozitate împotriva deteriorării, de aceea mai târziu, punea din nou ramă lucrării. Într-un interviu, Breitwieser a subliniat că singura sa motivație pentru furt era atracția estetică. Lua doar piese care îl emoționau și nu vindea niciodată nimic din ceea ce fura.

Mama hoțului știa că operele de artă provin de la piața de vechituri

În schimb, a expus totul într-o mansardă mare din casa mamei sale din sud-estul Franței, unde el și prietena sa locuiau. Relaxat într-un fotoliu confortabil, obișnuia să-și treacă vârful degetelor peste piese, cufundat în liniște.

El și Kleinklaus dormeau într-un pat în centrul uneia dintre camere, înconjurați de lucrări spectaculoase. Stéphane Breitwieser a ținut întotdeauna ușa de la mansardă încuiată, a monitorizat umiditatea și lumina soarelui și i-a spus mamei sale că obiectele erau descoperiri de pe piața de vechituri.

A furat din dragoste pentru artă

Breitwieser și Kleinklaus nu permiteau nimănui să intre în vizuina lor din pod, nici măcar rudelor sau a oamenilor care se ocupau de reparații. Iar prietenii nu erau invitați niciodată, pentru că atunci când nu furau obișnuiau să trăiască izolați.

Breitwieser susținea că furtul din dragoste pentru artă, într-o manieră rafinată și blândă era un act pasional, care nu merita mai multă pedeapsă decât o infracțiune de rutină. În loc de un hoț de artă, el prefera să fie considerat un colecționar de artă cu un stil de achiziție radical. Instanțele penale nu au văzut lucrurile astfel, iar Breitwieser a petrecut mai mulți ani în închisoare.