Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Casele regale nu sunt ocolite de scandaluri și deseori au povești pe care ar fi vrut să le țină ascunse pe veci. Așa e și aceasta care are legătură cu Prințul Philip, despre relația nefirească dintre unchi și nepot.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă toată viața e despre o relație nefirească între o rudă a sa, Prințul George al Greciei, și bărbatul care îi era acestuia unchi, Prințul Valdemar al Danemarcei. Informațiile care au ieșit la iveală au toate ingredientele unei telenovele. E vorba de un triunghi amoros care implică unchiul, nepotul și pe soția acestuia din urmă, dar și relația gay dintre cei doi bărbați.

Prințul George al Greciei a fost căsătorit cu o prințesă, însă toată viața sa și-a iubit nefiresc unchiul, cu care a și fost implicat într-o relație amoroasă incestuoasă. Detaliile poveștii de dragoste de la începutul secolului trecut sunt puse pe tapet de scriitorul Christopher Wilson.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Prințul George al Greciei, unchiul Prințului Philip, a fost gay (Sursa foto: Instagram)

Pe scurt, Prințul George al Greciei, fratele mai mic al tatălui soțului Reginei Elisabeta a II-a, era gay și îndrăgostit de unchiul său. Unchiul, Prințul Valdemar al Danemarcei, era cu 11 ani mai mare și bisexual. Deși în general era atras de băieți, nu se opunea distracțiilor de alcov cu sexul opus. Și asta a inclus-o pe soția Prințului George – Prințesa Marie Bonaparte.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă

După noaptea nunții cu Prințul George, tânăra soție i-a mărturisit acestuia, într-o scrisoare, cum s-a simțit atunci. Nu i-a făcut plăcere și, mai mult, a fost șocată de ceea ce s-a întâmplat în dormitor.

„M-ai luat în acea noapte într-un gest scurt și brutal, ca și cum te-ai forța. Apoi ți-ai cerut scuze”, i-a scris ea soțului ei, Prințul George al Greciei. În aceeași scrisoare, ea dovedește că știe exact care sunt preferințele intime ale soțului, dar și că își asumă propriile opțiuni privind cele ce se pot întâmpla în dormitor.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Pentru fiul cu „orientări” nepotrivite, familia aranjat o nuntă cu o prințesă bogată (Sursa foto: Instagram)

„Urăsc asta la fel de mult ca și tine. Dar trebuie să o facem dacă vrem să avem copii”, a mai notat Prințesa Marie Bonaparte.

Așa a început căsătoria bizară a mătușii și unchiului Prințului Philip, în a căror căsnicie a fost implicat și el, în primii zece ani ai vieții sale.

Despre Prințesa Marie Bonaparate se spune că era „colosal de bogată”. Ea a fost binefăcătoarea Prințului Philip, cu mult înainte ca acesta măcar să viseze că va deveni consortul Reginei Marii Britanii. Banii ei au fost cei care i-au pus un acoperiș deasupra capului când părinții lui au fost expulzați din Grecia, în 1922, și tot banii ei i-au plătit școala privată. Așa cum istoria a consemnat, Prințul Philip, surorile sale și părinții lor, Prințul Andrei și Prințesa Alice ai Greciei, s-au refugiat într-o casă de pe moșia Mariei din Saint-Cloud, o suburbie a Parisului. Pe măsură ce Philip creștea, începea să asculte și să înțeleagă șoaptele despre ciudata viață intimă  a mătușii și unchiului său.

Mătușa Prințului Philip, menage a trois cu soțul ei și unchiul lui

În jurnalul ei, Prințesa Marie Bonaparte a relatat despre prima dată când au avut relații intime, în trei, ea, soțul ei, Prințul George, și unchiul bărbatului, deci și al ei, Prințul Valdemar al Danemarcei. Ea scrie despre „bucuria profundă și dulce a unui tête-à-tête à trois. George, eu și dulcele Valdemar”.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Prințul George al Greciei s-a îndrăgostit de unchiul său, Prințul Valdemar, la 14 ani. cei doi au trăit împreună toată viața (Sursa foto. Instagram)

Potrivit biografei prințesei, aceasta a notat în jurnal ceea s-a întâmplat în seara precedentă, cum Prinții Valdemar și George, unchi și nepot, dar și amanți, au intrat în camera ei unde ea stătea întinsă pe un șezlong, Valdemar sărutând-o și George refuzând să o sărute așa cum a făcut-o unchiul său. Prințesa descrie „aceste jocuri amoroase cu Valdemar”, evitând cu grijă cuvântul incest, deși era conștientă că dragostea trupească dintre soțul ei și unchiul lui se încadra perfect aici.

Relație nefirească între unchi și nepot

Prințesa Marie Bonaparte a fost strănepoata împăratului Napoleon I. Bunicul matern a fost dezvoltatorul cazinoului din Monte Carlo, iar de la el, ea a moștenit o avere imensă.

Pe de altă parte, Prințul George era fiul relativ sărac al Regelui Constantin I al Greciei și ofițer de marină. Întâlnirea dintre cei doi tineri a fost stabilită de părinții lor cu un singur scop: să rezolve situația matrimonială și financiară a Prințului. Secretul întunecat al acestuia, faptul că prefera băieții, trebuia ascuns cât mai bine.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Prințul George al Greciei a găsit înțelegere pentru orientările sale la soția sa, Prințesa Marie Bonaparte. Cei doi au avut inclusiv relații intime în grup cu unchiul Valdemar (Sursa foto. Instagram)

În momentul căsătoriei, George era deja îndrăgostit de unchiul său Valdemar – fratele mai mic al tatălui său – de la vârsta de 14 ani, atunci când a fost trimis în Danemarca pentru a se antrena în marină. A locuit cu Valdemar, pe atunci amiral în marina daneză, la casa sa, Castelul Bernstorff.

„Din ziua în care ne-am întâlnit, din acel moment, l-am iubit și nu am avut niciodată alt prieten decât el”, i-a mărturisit Prințul George mai târziu soției sale. Relația nefirească și incestuoasă dintre unchi și nepot era așa de puternică, încât proaspăt însuratul Prinț nu a ezitat să îl invite cu el și cu soția sa în luna de miere pe unchiul Valdemar. În anii care au urmat, vara, cuplul pleca la Bernstorff, pentru ca unchiul și nepotul să își trăiască departe de ochi indiscreți, pasiunea. În jocul amoros a intrat și Prințesa Marie.

Unchiul, inivitat până și în luna de miere

Soția lui Valdemar a fost prima care i-a explicat Mariei Bonaparte intimitatea care îi unește pe unchi și nepot, una atât de profundă încât la sfârșitul fiecărei vizite anuale la Bernstorff, George izbucnea în lacrimi, în timp ce Valdemar se îmbolnăvea fizic.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Unchiul Valdemar și nepotul George își asumă reklația inclusiv în footografii oficiale în care apar și soțiile lor (Sursa foto: Daily Mail)

„Femeile au învățat răbdarea de a nu se amesteca în momentele private ale soților lor. În timpul primei dintre aceste vizite, Marie Bonaparte și Valdemar s-au trezit angajați în genul de intimități pasionale pe care ea le așteptase cu nerăbdare cu soțul ei, care, totuși, părea să se bucure de ele doar indirect, stând întins lângă soția și unchiul său”, scrie biograful Celia Bertin.

Când, într-o altă vizită, Marie Bonaparte – disperată să găsească satisfacție sexuală pentru ea însăși – a continuat un flirt pasional cu Prințul Aage, fiul cel mare al lui Valdemar, soțul ei nu s-a opus și nici nu s-a simțit obligat să acorde vreo atenție situației, mai arată biografa.

Oficial, au avut o căsnicie lungă și fericită

Oficial, Prințesa Marie i-a rămas fidelă soțului ei. Iar pentru lumea exterioară căsătoria lor a fost un succes uriaș, care a durat 50 de ani și care a fost binecuvântată cu doi copii. Femeie puternică și conștientă că ea era cea care a adus bunăstare familiei, Prințesa Marie Bonaparte nu a ezitat să își găsească parteneri intimi.

Bărbații pe care s-a culcat au fost foarte numeroși. Printre ei, prietenul lui Sigmund Freud, Rudolph Loewenstein, premierul francez Aristide Briand, un proeminent medic francez căsătorit, numit doar „X”, dar și asistentul de tabără al soțului ei, căpitanul Lembessis.

Animată tot de căutarea satisfacției intime, Prințesa Marie Bonaparte, s-a împrietenit cu Sigmund Freud. În ciuda sfaturilor primite de la acesta și a unei serii de operații ciudate pentru a-i modifica organele genitale, Marie nu a reușit niciodată să găsească adevărata satisfacție. Totuși,  căutarea ei de-a lungul vieții a determinat-o să scrie câteva cărți puternice și bine documentate.

Prințul Philip și-a iubit nespus mătușa

Între timp, la Paris, nepotul ei, Prințul Philip, a rămas în casa Saint-Cloud până aproape de vârsta de 10 ani, după care s-a mutat în Marea Britanie pentru a-și continua educația. El și-a amintit întotdeauna cu drag de bunătatea Mariei și a Prințului George – iar când s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta, viitoarea regină, în 1947, unchiul și mătușa au fost oaspeți de onoare la Westminster Abbey.

Povestea pe care Prințul Philip spera să o țină ascunsă. A fost o relație nefirească între unchi și nepot
Prințul Philip a fost iubit de mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte, care a oferit adăpost familiei sale și l-a sprijinit la școală. Mătușa și nepotul au avut o relație apropiată toată viața (Sursa foto: Instagram)

Au revenit din nou ca oaspeți de onoare la încoronarea Elisabetei a II-a, în 1953 – deși Marie a găsit mai mult interes în discuțiile șoptite cu vecinul ei din Catedrală decât în spectacolul mondial care se desfășura în fața ei.

Prințesa Marie Bonaparte a murit în Franța la vârsta de 80 de ani în 1962 și, în ciuda dificultăților din dormitor, s-a reunit cu soțul ei, Prințul George în mormântul comun din cimitirul regal grecesc de la Palatul Tatoi, lângă Atena.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri