Cu ocazia cercetărilor s-a descoperit exact și cât timp a fost folosit sanctuarul de la Machu Pichu. Oamenii de știință coordonați de arheologul şi antropologul Richard Burger de la Universitatea Yale din Statele Unite, au folosit spectrometria de masă cu accelerator (AMS). AMS este una dintre cele mai avansate tehnologii utilizate în prezent pentru datarea cu radiocarbon.
În urma cercetării s-a stabilit că acest complex este cu cel puţin 20 de ani mai vechi decât se credea. Rezultatele investigațiilor AMS au stabilit că Machu Pichu a fost folosit în perioada 1420 – 1530. În timpul cuceririi spaniole, orașul templu a fost părăsit. Noile date ridică semne de întrebare cu privire la înţelegerea cronologiei istoriei incaşilor.
Cât timp a fost folosit sanctuarul de la Machu Pichu
„Până în prezent, estimările vechimii Machu Pichu şi a duratei ocupaţiei sale se bazau pe relatări istorice contradictorii scrise de spanioli în perioada care a urmat cuceririi spaniole”, a spus Burger, profesor de antropologie la Facultatea de Arte şi Ştiinţe de la Yale.
„Acesta este primul studiu bazat pe dovezi ştiinţifice care oferă o estimare a fondării Machu Pichu şi a duratei ocupaţiei, oferindu-ne o imagine mai clară a originilor şi istoriei sitului. Metodele moderne de datare cu radiocarbon oferă o bază mai bună decât înregistrările istorice pentru înţelegerea cronologiei incașilor”, a mai adăugat acesta.
Pentru acest studiu, cercetătorii au utilizat şi analizat rămăşiţele umane de la 26 de persoane. Ele au fost colectate din patru cimitire din Machu Pichu în timpul săpăturilor efectuate de arheologi acum mai bine de un secol, mai exact în 1912. Se crede că osemintele găsite au aparţinut probabil servitorilor sau ajutoarelor conducătorilor, deoarece ele prezintă puţine dovezi ale participării la munca fizică grea. Pe de altă parte, astfel s-a putut înțelege că proveneau din perioada în care situl funcționa deja ca templu.
Machu Pichu este în Patrimoniul Universal UNESCO
Machu Pichu este un oraş-templu din secolul al XV-lea d.Hr., situat pe teritoriul regiunii Cuzco din Peru, America de Sud. Ruinele sale au fost descoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham. Machu Pichu e considerat unul dintre cele mai frumoase şi enigmatice locuri străvechi din lume.
Definit drept „o capodoperă absolută de arhitectură şi un testimoniu unic al civilizaţiei incaşe”, în anul 1983, UNESCO a desemnat Machu Pichu drept sit al patrimoniului mondial. Proprietatea mixtă a Patrimoniului UNESCO de la Machu Pichu acoperă 32.592 de hectare de pante montane, vârfuri muntoase şi văi care înconjoară „inima” sa, spectaculosul monument arheologic din La Ciudadela (Cetatea).
Sanctuarul se află la 2.430 metri deasupra nivelului mării, în mijlocul unei păduri tropicale muntoase. Numără aproximativ 200 de structuri care alcătuiesc acest remarcabil centru religios, ceremonial, astronomic şi agricol. Ele sunt aşezate pe o creastă abruptă, străbătută de terase de piatră.
Cetatea Machu Pichu a fost abandonată la aproximativ 100 de ani după ce a fost construită, probabil pe vremea când spaniolii şi-au început operaţiunea de supunere a civilizaţiilor precolumbiene, din anii 1530. Nu există dovezi care să arate că citadela ar fi fost vreodată atacată de conchistadori. Sau că aceştia ar fi ajuns măcar în zonă.
Se mai crede că depopularea aşezării ar fi fost rezultatul unei epidemii de variolă. Mulţi arheologi moderni consideră că Machu Picchu a servit drept reşedinţă regală pentru împăraţii inca şi nobilii din suita lor. Alţii sunt convinşi că a fost folosită drept spaţiu sacru, folosit pentru ritualuri religioase.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook