Nu doar Tom Cruise e îndrăgostit de acest sat, ci și Liam Gallagher, starul Oasis, este și el un fan și este un vizitator frecvent al unuia dintre cele mai faimoase locuri de mâncare din acest loc.
Stoney Middleton se găsește în Derbyshire, ascuns printre rocile calcaroase din Derbyshire Dales. Până de curând, era cunoscut ca fiind un loc pitoresc, care arăta bine în fotografii, dar care nu avea prea multe de spus prin intermediul unei industrii turistice. Dar acum, datorită lui Tom Cruise, locul este cunoscut în întreaga lume.
Conform Dailystar.co.uk, Cruise a filmat mai multe scene din noul său film „Mission Impossible Seven” în satul Peak District. Sursele spun că după ce termina filmările, obișnuia să se plimbe și să exploreze fiecare bucățică din sat.
Așezare romană?
Potrivit informațiilor oferite se www.cheshirenow.co.uk, se crede că satul ar fi fost o așezare romană, posibil bazată pe exploatarea minieră a plumbului. Nu există însă dovezi arheologice care să ateste acest lucru. Din secolul al XIX-lea s-a păstrat însă o baie deasupra unui izvor termal din Nook, cunoscută sub numele de The Roman Bath. Se spune că soldații de la Fortul Roman Navio, din Valea Speranței, s-ar fi îmbăiat în acest loc.
Cel mai faimos local se află într-o casă „sculptată” într-o peșteră de calcar
Ca să nu fie mai prejos, Liam Gallagher, starul „Oasis”, este și el un fan și este un vizitator frecvent al unuia dintre cele mai faimoase locuri de mâncare din sat. E vorba de „Toll Bar Fish and Chips” care se află într-o casă ce datează de sute de ani, „sculptată” într-o peșteră de calcar din spatele ei.
„S-ar putea să vă stropiți puțin…”
Cu un interior frumos amenajat, cu mese și scaune, oricine intră în acest restaurant se va îndrăgosti pe loc. Există însă un mic sfat pe care-l primesc cei care vin să ia masa în restaurantul-peșteră: să nu se sperie dacă, din când în când, vor fi udați de picături de ploaie. „În funcție de locul în care vă așezați și de vreme, s-ar putea să vă stropiți puțin, dar toate acestea contribuie la atmosferă. Toată lumea adoră să vină și să se uite la peșteră. Nu sunt multe restaurante care să aibă o astfel de cameră în interior”, a mărturisit managerul Nadeem Khan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook