Simona Ionescu / Redactor Șef
Sofia Ionescu Ogrezeanu a fost nu doar prima femeie neurochirurg din România, ci și una dintre primele din lume, un simbol al curajului, al perseverenței și al devotamentului față de profesia medicală.
Născută în 1920 la Fălticeni, într-o familie cu o istorie de suferințe și reinventări, Sofia Ionescu a crescut într-un cămin fericit, până când pierderea tatălui i-a schimbat complet destinul. Avea doar 13 ani când a aflat, printr-o telegramă, că tatăl ei murise. Această tragedie a fost începutul unei serii de responsabilități asumate prematur, dar și un motor interior care a împins-o către excelență.
Sofia Ionescu a terminat Liceul Central de Fete din București în 1939, una dintre cele mai bune școli din țară la acea vreme. Din dorința de a urma un model moral și profesional, și influențată de prietenia strânsă cu fiica unui medic local foarte apreciat, Sofia a decis să urmeze medicina. Nu a fost o alegere ușoară: comisia de tutelă s-a opus inițial, considerând că era prea firavă și că medicina este prea grea pentru ea. Dar, cu sprijinul mamei, Sofia a ales să-și urmeze visul.
Între 1939 și 1945, Sofia Ionescu a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, în plin context al celui de-al Doilea Război Mondial. În pauzele dintre semestre, a lucrat ca voluntară la Spitalul Stamate, unde răniții de război, majoritatea soldați sovietici, aveau nevoie de intervenții rapide și dificile, multe dintre ele fiind amputări. Aici a avut primele sale contacte directe cu sala de operație.
În 1943, a făcut practică în secția de neurochirurgie a Spitalului Central pentru Boli Mintale, Nervi și Endocrine, unde l-a cunoscut pe profesorul Dimitrie Bagdasar, fondatorul Școlii Românești de Neurochirurgie. Însă în anul următor, destinul i-a schimbat definitiv viața.
În 1944, la doar 24 de ani, Sofia Ionescu a fost pusă în fața unei decizii critice. Un copil de 8 ani, aflat în comă din cauza unui hematom epidural, risca să moară, iar niciun alt medic nu putea opera: profesorul Bagdasar avea o infecție la mână, iar ceilalți medici erau indisponibili. În acel moment, profesorul s-a întors spre tânăra studentă și a întrebat-o daca poate face această operație, iar ea a spus puțin nesigură că „da”.
„Această operație mi-a schimbat viața pentru următorii 47 de ani”, avea să mărturisească Sofia Ionescu Ogrezeanu mai târziu într-un interviu acordat la TVR cu puțin timp înainte ca aceasta sa moara. Intervenția a fost un succes. Profesorul Bagdasar i-a spus: „Domnișoară, dumneata ai aptitudini. Te rog să rămâi la noi.” Astfel a devenit prima femeie neurochirurg din România și una dintre primele din lume.
După absolvire, Sofia Ionescu Ogrezeanu a devenit parte a „echipei de aur” conduse de celebrul medic Bagdasar, alături de alți mari neurochirurgi români. Începând cu 1954, a fost recunoscută oficial ca specialist în neurochirurgie, practicând timp de 47 de ani, între 1943 și 1990, la Spitalul nr. 9 din București. A efectuat toate tipurile de intervenții neurochirurgicale cunoscute la acea vreme, folosind uneori tehnici inovatoare, proprii.
Chiar și după pensionare, a continuat să scrie și să publice articole în reviste medicale românești și internaționale. În total, a publicat peste 120 de lucrări de specialitate.
Pentru activitatea sa remarcabilă, Sofia Ionescu a primit numeroase distincții. În 1943 a fost decorată cu Insigna Crucii Roșii pentru faptele excepționale din perioada studenției. În 1997 a devenit Membru Emeritus al Academiei de Științe Medicale, iar în 2005 a fost recunoscută oficial ca prima femeie neurochirurg în lume în cadrul Congresului Mondial al Federației de Neurochirurgie (WFNS).
A fost inclusă pe lista OMS a eroilor medicinei, alături de alți 65 de medici care și-au dedicat viața salvării de vieți. A primit titlul de Cetățean de Onoare și Medalia de Onoare a orașului natal, Fălticeni. Cu doar câteva zile înainte de a muri, în martie 2008, i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, adică cea mai înaltă distincție civilă acordată unui cetățean român.
Într-un interviu acordat TVR în 2008, Sofia a povestit cu emoție despre sacrificiile făcute: „Sâmbătă am operat și duminică am născut.” Se trezea zilnic la ora 4 dimineața pentru a vizita bolnavii înainte de vizita profesorului Bagdasar, o rutină care i-a intrat atât de adânc în reflex, încât a continuat să se trezească devreme chiar și la 10 ani după pensionare.
Tot din interviu, reiese că vocația ei medicală a fost alimentată și de admirația față de un medic local din Fălticeni, Vasile Dimitriu, tatăl celei mai bune prietene. El o lua cu familia lui în vacanțe și a tratat-o ca pe propriul copil.
Sofia Ionescu Ogrezeanu a murit în martie 2008, la vârsta de 88 de ani. A lăsat în urmă nu doar o carieră medicală impresionantă, ci și un model de curaj, disciplină, sacrificiu și modestie. A deschis ușa neurochirurgiei pentru femeile din România și din lume, într-o perioadă în care doar ideea ca o femeie să opereze un creier era considerată imposibilă.
„Nu lipsea nimic în casa copilăriei mele. După moartea tatălui meu, au început greutățile. Dar mi-am dorit să fiu cumsecade și iubită de bolnavi. Și cred că am reușit.”
Și a reușit, fără îndoială. Sofia Ionescu Ogrezeanu rămâne o legendă a medicinei românești și mondiale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
