Ultimul călău al Moldovei. Casa unde a locuit Buzatu este și acum bântuită de strigoi

La scurt timp a fost prins căpitanul uneia dintre cele mai temute bande de tâlhari din acele vreuri, Ion Chetrarul, care a fost imediat condamnat la moarte.

S-a dat sfară în țară să fie găsit cât mai repede un călău, dar nimeni nu a vrut să audă. S-a ajuns atunci la un obicei vechi, ca un deținut să fie iertat, dacă va primi această groaznică însărcinare. Singurul care a acceptat a fost Gavril Ciobanu, zis Buzatu, fostul tovarăș de tâlhării al căpitanului ce urma să-și găsească moartea.

“Pe lângă că era tuciuriu din născare, natura îl dăruise și cu o sluțenie fără seaman”

Așa a început povestea ultimului călău al Moldovei, care se născuse rob. „Schingiuia și ucidea din plăcere. (…) Vorba bună pentru el fusese harapnicul vătafului, loviturile de picior primite din belșug. Curagios nu era de loc. Cât a tâlhărit, era mereu cu frica în sân, tresărind la fiecare pas, de teama poterei.

Pe lângă că era tuciuriu din născare, natura îl dăruise și cu o sluțenie fără seamăn. În general Buzatu avea un aspect sălbatic și fioros. Nu-ți făcea plăcere să-l întâlnești chiar ziua și cu atât mai puțin noaptea.”, l-au descris contemporanii îngroziți de acest personaj.

Una dintre puținele reprezentări ale ultimului călău al Moldovei se află în dosarele Arhivelor Statului de la Iași

Potrivit informațiilor oferite de Eugen Șendrea în cartea „Povestea lui Gavril Buzatu, ultimul călău din Moldova. Întâmplări și fapte nemaivăzute”, Buzatu s-a născut în satul Arămești, iar singura reprezentare a sa se află în dosarele Arhivelor Statului de la Iaşi.

Este văzut drept „o namilă de om, al cărui cap trecea cu mult de pragul de sus al unei uşi. Faţa slută, părul lung, murdar şi vâlvoi şi privirea sălbatică ar fi îngheţat de frică orice fiinţă omenească. Purta un suman lung, ţărănesc, pe umeri îi atârna o traistă, iar în mâna dreaptă ţinea un drug de fier. Avea ochii mici ca două măsline”.

Călăul temniței

Pentru că nu putea îmbrăca nici o haină de om normal din cauza staturii sale, potrivit istoriei, i s-a făcut îmbrăcăminte pe măsură. „Un fel de tunică închisă la gât ca la oşteni, cu nasturi lucioşi demetal. O pereche de pantaloni de postav roşu.

Pe cap îi vom pune o căciulă cu fundul roşu cu o tinichea pe care va sta scris «Călăul temniţei». Să nu uităm nici de un bici pe care-l va purta pe umeri, dar care-şi va face treaba des”.

În 25 octombrie 1847 a fost ultima dată când Buzatu a mai făcut vreo execuție cu sânge rece. A fraților Cuciuc, unul “amploiat de minister”, iar cel mic ofițer, care și-au ucis tatăl, având-o complice pe mama vitregă, apoi a femeii. Așa și-a încheiat Buzatu cariera de călău.

Casa cu fantome și strigoi

Singura mărturie care a rămas în urma lui Buzatu e conacul din Manta Roșie. Fostul palat al familiei Moruzi, construit în secolul al XIX-lea, unde se spune că a locuit și ultimul călău al Moldovei.

De-a lungul vremii, mulți curioși au vrut să-i treacă pragul, fascinați de povestea lui Buzatu. Nu se știe dacă cineva a intrat în clădirea în jurul căreia s-au țesut tot felul de povești cutremurătoare. Oamenii din împrejurimi spun că palatul este bântuit de sufletele celor spânzurate de Buzatu, care-și strigă durerea. Iar în nopțile de iarnă se mai văd și acum “lumini care fug prin conac”.