Din păcate, despre Iurie Darie se vorbește la trecut. Ne-a părăsit în 2012, la 83 de ani, după un accident vascular cerebral. Dar, încă mai sunt generații de români care s-au bucurat să îl vadă când desena, uneori cu ambele mâini, când recita sau când juca roluri mari, alături de actori din Generația de Aur.
Iurie Darie: ”Am fost foarte fericit”
Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea și turnee prin țară cu spectacole pentru copii, în care istorisea și desena o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte.
”Am fost foarte fericit”, spunea tot timpul Iurie Darie. Avea motive să facă această afirmaţie: părinţii l-au iubit, femeile l-au adorat, avea un fiu sclipitor, a jucat cu cei mai mari actori ai ţării. A plecat dintre noi în 9 noiembrie 2012, la 83 de ani.
Iurie Darie a jucat în filme de aur ale cinematografiei româneşti, ne-a încîntat inimile cu rolurile lui de veşnic îndrăgostit. I-a bucurat pe copii, cu desene pline de haz. Destinul l-a legat într-un fel sau altul de multe ori de Braşov. Aici a filmat „Dragoste la zero grade“, aici a prezentat primul Cerb de Aur. Şi tot la Braşov, a primit diploma de onoare şi medalia jubiliară la împlinirea a 40 de ani de la prima ediţie a festivalului.
Tot mai puţini tineri ştiu ce mult însemna pentru spectatorii români un film cu Iurie Darie. Aproape toate apariţiile lui erau legate de un film bun, o comedie romantică în care totul se sfîrşea cu bine, după multe încurcături şi o porţie zdravănă de rîs.
Iurie Darie, biografia
- De fapt, îl cheamă Iurie Maximciuc (Darie era numele mamei) şi s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul-Roşcov, judeţul Soroca din Basarabia. În copilărie, se juca cu verii lui „de-a Radio-România“ şi păşteau împreună vitele. Peste cîţiva ani, familia lui s-a mutat la Chişinău. În 1944, cînd tatăl său adoptiv a murit pe front, Iurie, împreună cu sora lui Raisa şi cu mama lui s-au refugiat în satul Cebza, lîngă Timişoara. În satul bănăţean, adolescentul avea să iasă pentru prima oară pe scenă, ca şcolar, în piesa „Nu vreau să mă însor“. De fapt, rolul lui era să stea într-un sac şi să fie ciomăgit. Publicul s-a distrat, iar preotul i-a spus că are talent de actor. După doi ani, familia lui s-a mutat la Timişoara. Aici, liceanul a jucat în piesa de teatru „Iepuroii“, ca june prim, rol ce avea să i se potrivească de-a lungul întregii cariere.
- În acea perioadă, Iurie Darie şi-a încercat forţele şi ca desenator. După ce a primit încurajări de la marii graficieni Nell Cobar şi Ion Popescu Gopo, s-a întrebat încotro să se îndrepte. Neştiind cum e mai bine, a lăsat soarta să-i decidă viitorul. A dat admitere la ambele facultăţi, a intrat la amîndouă.
- Un an mai tîrziu, a debutat în „Nepoţii gornistului“, unde a jucat alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei. Au urmat peste 40 de filme, printre care îndrăgitele „Alo? Aţi greşit numărul“ (1958) şi „Post restant“ (1961), cu celebrul roboţel care spune „Pălăria şi paltonul dumneavoastră!“. A primit apoi rolul principal în comedia fără cuvinte „S-a furat o bombă“, în regia lui Ion Popescu-Gopo, primul film românesc ajuns la Cannes. A devenit astfel tot mai popular, iar următoarele roluri l-au consacrat în postura de „băiat de treabă“, romantic, seducător, eternul june prim. Dar a jucat şi drame, a fost şi miliţian, în comediile din seria „Brigada Diverse“.
Iurie Darie s-a însurat cu colega de liceu
Un bărbat chipeș, actor apreciat, romantic. Toate femeile erau disperate să îl întâlnească pe Iurie Darie. Însă, actorul s-a căsătorit cu actriţa Consuela Roşu, cu care a fost coleg la Liceul Sava. Rodul primei sale căsnicii, fericită şi armonioasă, cu actriţa Consuela Darie, a fost Ducu (Alexandru Darie), născut în 1959, care a moştenit talentul părinţilor săi, ba chiar i-a depăşit.
Răpusă prematur de boală, frumoasa actriţă, cu limbă de moarte, l-a lăsat pe Iurie Darie în grija colegei şi prietenei lor, Anca Pandrea. Rămas văduv, Iura se îndrăgosteşte de aceasta şi rămân împreună până la sfârşit.
Povestea de dragoste a lui Iurie Darie cu Anca Pandrea
Povestea de dragoste cu Anca Pandrea a intrat în atenţia presei, în parte pentru statornicia de invidiat a cuplului, în parte pentru erotismul pe care cei doi nu se jenau să-l afişeze public. Lucrau la acelaşi teatru, iar Iurie Darie era văduv când colegii au încercat să-i aranjeze nişte întâlniri. El a tot refuzat, până când a ajuns la Anca acasă. De-atunci, au rămas împreună. A cerut-o de soţie în timpul unei emisiuni în direct.
Iurie Darie a avut un băiat din prima căsnicie, regizorul Alexandru (Ducu) Darie, născut în 1959. Talentul fiului a trecut graniţele continentului, a pus în scenă piese de teatru în întreaga Europă, dar şi în Japonia şi America. Din 2002, a fost directorul Teatrului Bulandra din Bucureşti, iar în decembrie 2006 a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizaţie cu sediul la Paris. Din păcate, talentatul regizor Alexandru (Ducu) Darie a murit la 60 de ani, în septembrie 2019, de ciroză.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook