Simona Ionescu / Redactor Șef

Jador e absolvent de Academie. Cum l-au ajutat studiile să facă avere

Jador e absolvent de Academie. Cum l-au ajutat studiile să facă avere
Treaba merge strună în viața lui Jador. Cântă la Botiza, în Maramureș, va avea emisiune TV, iar fetele se țin scai de el. un moment prielnic pentru tânărul artist să se laude cu studiile.

Jador e licențiat în Științe Economice și se laudă cu asta. La cum îi merge cariera, credem că ce a învățat la școală chiar îi e de folos. El și-a publicat diploma de licență pe story. Băcăuanul, pe numele său real Ionuț Remus Dumitrache, a absolvit cursurile Academiei de Științe Economice din București în 2017.

Jador este unul dintre cântăreții de manele din noua generație, care a reușit într-un timp record să cucerească YouTube-ul, unde e foarte popular deopotrivă și ca vlogger. Popularitatea lui a explodat realmente după ce a participat în emisiunea Puterea Dragostei, difuzată de Kanal D și prezentată de Andreea Mantea.

Licența în economie l-a ajutat să se îmbogățească

Imediat ce a ieșit din reality show, nu a mai prididit cu concertele, ceea ce i-a adus câștiguri consistente. Economist cu diplomă, acesta a profitat de moment și a crescut tarifele. Cine îl doresc, trebuia să plătească. Astfel, artistul a ajuns să încaseze chiar și 50.000 de euro lunar, bani pe care i-a împărțit, însă și cu instrumentiștii lui. Pentru o cântare, tariful lui ar fi de 4.000 de euro.


Disperare? Harry și Meghan au nevoie de bani. Se apucă de filme

Telenovela multi-milionarului Mihai Bizu continuă în instanță


Puțin știu că Jador, după ce a luat licența cu brio, s-a înscris și la master. S-a lăudat cu asta imediat ce a fost admis. „Unul dintre puținii ţigani care sunt licențiați în Economie și, în curând, și masterand!”, a postat Jador. Se gândea chiar să scoată o melodie, care ar fi putut să se numească „Sunt țigan cu facultate”.

Ultimele sale piese și colaborările cu alți artiști de top îl plasează pe Jador pe primul loc în trending-ul de pe YouTube. Una dintre cele mai cunoscute melodii este colaborarea cu Alex Velea și Lino Golden.

Reality show pentru un băiat din familie modestă

„Provin dintr-o familie modestă din Bacău, am avut o copilărie grea, dar totuşi frumoasă. Sunt masterand în cadrul ASE-ului şi cânt la evenimente!”, așa s-a prezentat Jador pe rețelele de socializare, la începutul carierei sale fulminante. Cântărețul a anunțat recent, într-un vlog postat pe canalul său de YouTube că în curând va fi difuzată o emisiune pe Antena Stars în care va fi prezentată viața lui de zi cu zi.

„Când mă uit la oameni şi ei se uită la mine zâmbind, atunci ştiu ca sunt iubit. Este o vreme când nu am temeri, nu am probleme”, mai spune manelistul.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre