Zeci de mii de tablete ținute sub cheie, în loc să fie distribuite elevilor, pixuri și agende scumpe, cumpărate pentru profesori, fără însă să fi ajuns vreodată la aceștia, foi de parcurs cât pentru toată România și munți, la propriu, de cutii pentru stocare și multe alte nereguli – așa artă ultimele descoperiri.
Primarul Piedone face ce a promis. După ce a arătat, în premieră, rapoartele Curții de Conturi de la Sectorul 5, primărie unde s-au dat tunuri de milioane, continuă să dezvăluie public elementele jafului de neimaginat.
Zilele trecute, Curtea de Conturi a României a confirmat neregulile de la Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”. Patinoar artificial și patine, cumpărate degeaba, cu bani grei. La doar o zi după ce primarul Popescu Piedone a scos la iveală existența bunurilor în valoare de 493.000 de euro, achiziționate de Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” și depozitate în Piața Ferentari, Curtea de Conturi arată ce a descoperit după ce a efectuat verificări în timpul misiunii de audit.
În urmă cu câteva zile, primarul a transmis un comunicat în care detaliază, punct cu punct, dezastrul. Comunicatul Primăriei Sectorului 5 îl puteți regăsi aici, unde Rețete și vedete a scris pe larg despre cele întâmplate.
Episodul 1. „Tunurile” date la Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”
Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, a dispus publicarea rapoartelor Curții de Conturi întocmite ca urmare a verificărilor efectuate la Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” în perioada 09.11-18.12.2020 au fost descoperite 40 de acorduri de parteneriat cu asociații și fundații pentru finanțarea nerambursabilă a unor programe, proiecte și acțiuni culturale în valoare totală de 10.346.096 lei (aproximativ 2 milioane 112.000 de euro), cu nerespectarea prevederilor O.G. nr. 51/1998;
angajarea nelegală a unor cheltuieli în sumă de 3.673.576 lei (aproximativ 750.000 de euro), prin încheierea a 5 contracte/ acorduri de parteneriat la finele anului 2019, prin încălcarea principiilor anualității și echilibrului bugetar;
înregistrarea eronată în evidența contabilă a sumei totale de 2.427.951 lei (aproximativ 496.000 de euro), reprezentând finanțare neutilizată la 31.12.2019, virată la bugetul local al Sectorului 5, precum și raportarea în contul de execuție bugetară întocmit la aceeași dată a unor cheltuieli efective majorate, în mod eronat, cu suma de 3.282.092 (aproximativ 670.000 de euro) lei față de cheltuielile înregistrate în contabilitate.
Episodul 2. „Grota lui Aladdin” în Piața George Coșbuc
Ceea ce a urmat, ieri, este însă cu adevărat șocant. Piedone a descins într-o adevărată „grotă a lui Aladdin”, în Piața Coșbuc, ticsită cu materiale și lucruri achiziționate și nefolosite de cine știe când.
Printre mii de topuri de hârtie și sute de saci cu șervețele, s-au găsit zeci de mii de tablete ținute sub cheie, în loc să fie distribuite elevilor, pixuri și agende scumpe, cumpărate pentru profesori. Totul era închis, culmea, cu un șurub prins între două bucăți de lanț, în contextul în care valoarea bunurilor e imensă.
Iată ce transmite edilul, pe pagina sa de Facebook, unde a distribuit, în premieră, și un video cu imagini de la descinderea la locul faptei.
„În ședința de Consiliu Local de astăzi le-am propus consilierilor să solicite de îndată demiterea directorului general al Economat Sector 5 SRL, având în vedere că unicul acționar al acestei societăți este Consiliul Local. Le-am cerut consilierilor să conștientizeze gravitatea lucrurilor în ceea ce privește Economat SRL și să acționeze în consecință.
Consilierii locali sunt singurii care pot opri aceste tunuri. De asemenea, am propus și schimbarea consiliului de administrație al acestei societăți. Am văzut cu toții achizițiile făcute de Economat SRL în ultimii ani. Bani aruncați pe lucruri inutile, multe cumpărate la suprapreț, sume exorbitante plătite de o societate care ar trebui să asigure produse alimentare ieftine pentru cetățenii din Sectorul 5.
Zeci de mii de tablete ținute sub cheie, în loc să fie distribuite elevilor, pixuri și agende scumpe, cumpărate pentru profesori și multe alte nereguli, toate având același inițiator: Economat Sector 5 SRL.
Și pentru că lucrurile par să nu aibă sfârșit în ceea ce privește achizițiile făcute de Economat, am descoperit în Piața George Coșbuc zeci de mii de containere și cutii de arhivare cumpărate de aceeași societate și mai apoi vândute către ADP, AES și Salubrizare Fapte 5 SA. O singură cutie costă cel puțin 20 de lei și poate ajunge la 52,94 de lei.
Am dispus inventarierea tuturor bunurilor aflate în Piața George Coșbuc, iar în zilele următoare vă voi prezenta toate informațiile legate de stocurile existente și valoarea acestora”, a explicat edilul.
Sursa foto: Facebook
Mădălina Ghenea are un nou iubit. Presa din Italia e în delir
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook