Jean de la Craiova, Romică Țociu, Cosmin Seleși și Adriana Trandafir vor fi alături de noul primar, Nea Mărin, și vor avea de îndeplinit diverse sarcini pentru ca târgul să aibă loc și să fie un motiv de sărbătoare pentru localnici.
„Mi-a spus Nea Mărin că eu o să fiu viceprimar! Mă și vedeam cu tricolorul pe piept, cu un braț de acte sau cu o mapă, să dau eu dispoziții. Dar el vrea să facă un târg în patru zile. Nu că e greu, e foarte greu! Am de gând să îmi iau rolul în serios”, va mărturisi Jean de la Craiova.
De data aceasta și Liviu și Andrei se încorc la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, în calitate de consilieri, așa cum îi numește Nea Mărin: „De fiecare dată când noi venim într-un loc în care nu am mai fost suntem complet surprinși. Realizăm cât de norocoși suntem că ne-am născut în această țară și din ce popor frumos ne tragem”, vor spune cei doi.
Noul primar are idei dificile
Ca de obicei, Liviu și Andrei îl vor scoate pe Nea Mărin din zona de confort, căci sarcinile stricte ale noului primar nu vor fi primite cu prea multă responsabilitate: „A zis Nea Mărin că ne trimite urgent un număr să rezolvăm ceva. Închideți-vă telefoanele, să mai stăm și noi măcar o oră”, se vor amuza cei doi.
Cum se vor descurca vedetele să organizeze un târg cu meșteșuguri specifice comunei Albac, în stricta supraveghere a primarului Nea Mărin, telespectatorii Antena 1 pot afla luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook