După ce s-au afișat oficial, pe contul de Instagram al artistei, unde au apărut sărutându-se pasional, Jennifer Lopez și Ben Affleck au luat o decizie radicală care le va schimba viețile. Vă reamintim că Ben și Jennifer trebuiau să se căsătorească în 2003, dar și-au amânat nunta înainte cu o zi de la data stabilită. S-au despărțit câteva luni mai târziu. Apoi fiecare și-a văzut de viața lui.
Ei și-au reaprins povestea cu câteva luni în urmă, după despărțirea lui Jennifer de Alex Rodrigez în aprilie 2021. Ceoi doi au format un cuplu timp de patru ani. De când au devenit publici cu romantismul lor, Ben și Jennifer s-au bucurat de vacanțe de lux, ultima cu iahturi, cu opriri în Monaco, St. Tropez și Capri, precum și Nerano.
Jennifer Lopez și Ben Affleck au luat o decizie radicală
Iar lucrurile continuă să avanseze. Jennifer Lopez și Ben Affleck par că nu stau deloc pe gânduri în ceea ce privește relația lor. Cu adevărat hotărâți să ducă o viață de cuplu, și să recupereze timpul pierdut după despărțirea de la începutul anului 2004, zilele trecute, cei doi au fost surprinși vizitând locuințe în Los Angeles. Este clar pentru toată lumea care este planul.
Cântăreața, în vârstă de 51 de ani și actorul, în vârstă de 48, caută o casă unde să se mute împreună. Își doresc ceva nou pentru noua lor viață, fără „urmele trecutului” din vilele în care fiecare locuiește în prezent. Cei doi au fost văzuți vizitând câteva case de lux împreună, în Los Angeles, loc unde este stabilit Affleck.
Vizita lor a fost surprinsă într-un cartier exclusivist din Holmby Hills. Una din casele vizionate costă nu mai puțin de 65 de milioane de dolari. Locuința are 31.000 de metri pătrați locuibili, opt dormitoare și 12 băi. Există chiar și o pistă de bowling în interiorul casei. „Vânătoarea” de case a continuat și zilele următoare, scrie presa de peste ocean.
Cât de bine se înțeleg Jennifer Lopez și Ben Affleck
Mai multe surse au declarat presei că Jennifer Lopez se gândește serios la un viitor impreună cu Ben. De aceea a decis să se mute pe Coasta de Est, unde Affleck trebuie să râmână pentru a fi alături de cei trei copii pe care îi are cu Jennifer Garner.
„Familiile lui J.Lo și Ben se înțeleg de minune și fac eforturi pentru a lua lucrurile încet atunci când vine vorba de copiii lor. J.Lo este atât de fericită cu Ben. El este atât de relaxat și calm și o face să râdă încontinuu. Este grijuliu, dulce și o susține întru totul, dar nu este competitiv cu ea când vine vorba de cariera și faima lor.
Ben o înțelege și este drăguț și distractiv când sunt împreună. Au atât de multe lucruri în comun și parcă nu și-au încheiat niciodată relația cu ani în urmă. Au reluat lucrurile de unde au rămas”, a declarat o sursă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook