Simona Ionescu / Redactor Șef

Kate și prințul William, în culmea fericirii, dar și copiii lor. Totul are legătură cu noul bebeluș

Kate și prințul William, în culmea fericirii, dar și copiii lor. Totul are legătură cu noul bebeluș
Prinții ducilor de Cambridge sunt în culmea fericirii și abia așteaptă să cunoască noul bebeluș al familiei. Este vorba de o fetiță.

Pippa Middleton, sora lui Kate Middleton a dat naștere celui de-al treilea copil. După Arthur, născut în octombrie 2018, și Grace, născută în martie 2021, cuplul a completat tabloul de familie odată cu sosirea noii lor fetițe, verișoara cea mai mică a prinților George, Charlotte și Louis. Nașterea fetiței, al cărui nume nu se cunoaște încă, a umplut de bucurie marea familie Middleton. Tatăl Pippei și al lui Kate, în special, adoră să petreacă cât mai mult timp cu nepoții săi.

Bunăoară, cu ceva timp în urmă, într-un interviu pentru Good Housekeeping UK, acesta a declarat: „Vreau să alerg pe dealuri, să mă cațăr în copaci și să trec prin tunelul de la locul de joacă. Atâta timp cât sunt capabil să fac asta, asta voi face. Gătesc cu ei, merg la dans, mergem cu Bicicleta”. Pe scurt, el este un bunic perfect, acum aflat în culmea fericirii, scrie Elle.com.

Sarcina Pippei Middleton, secretă până în ultima lună

Ultima dată când sora ducesei de Cambridge a fost văzută la un eveniment public a fost cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta II. Cu acea ocazie, burtica evidențiată care I se vedea prin rochia de culoare verde anunța o naștere iminentă, care a și avut loc în luna următoare.

Însoțită de soțul ei, de fratele ei James Middleton și de cumnata ei Alizée Thévenet, Pippa Middleton a fost superbă la ceremonie. Până atunci sarcina surorii lui Kate Middleton a fost ținută la secret.

Cumnatul lui Kate Middleton și al prințului William, unul din cei mai bogați englezi

Sora lui Kate Middleton este căsătorită cu James Matthews. Cei doi au avut parte de  o ceremonie fastuoasă în mai 2017, la care au participat numeroși membri ai familiei regale, printre care, bineînțeles, prinții William și Harry și prințesa Beatrice. James Matthews, care va împlini 47 de ani în august, este unul dintre cei mai bogați oameni din Anglia.

Fost pilot de curse britanic, în prezent lucrează în domeniul financiar și este director general al Eden Rock Capital Management Group din St Barts. Tatăl său este, de asemenea, Laird of Glen Affric, un domeniu din Scoția, iar cuplul va moșteni probabil titlurile de Laird și Lady courtesy, deși nu se știe deocamdată dacă le vor folosi. Copiii lor, pe de altă parte, nu vor avea titluri aristocratice, decât dacă viitorul domnitor le va conferi.

Pe de altă parte, e cunoscut că familia Matthews deține în stațiunea Eden Rock, unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din regiune îndrăgite de multe celebrități.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre