Khloé Kardashian și Tristan Thompson au avut o relație plină de peripeții. S-au împăcat și s-au despărțit deja de câteva ori până acum. În urmă cu trei ani, cuplul a urat bun venit pe lume unei fiice, pe nume True. Khloé s-a chinuit mulți ani până a reușit să aibă un copil, astfel că vedeta a fost în culmea fericirii.
Cu câteva zile înainte de nașterea fetiței lor, True, în aprilie 2018, a apărut public un filmuleț cu Thompson înșelând-o pe Khloe. Cei doi au ales însă atunci să depășească problemele și să rămână împreună, Khloe fiind mereu cea care îl apără public pe omul iubit. Khloe Kardashian și Tristan Thompson și-au spus adio însă în 2019, după ce s-a aflat că acesta din urmă a înșelat-o cu Jordyn Woods, cea mai bună prietenă a surorii sale Kylie Jenner.
Khloé Kardashian, înșelată din nou de Tristan Thompson. Un model a dezvăluit totul
Khloé și Tristan s-au împăcat într-un final anul trecut, după ce au stat în carantină împreună. Ba chiar discutau anul trecut să facă al doilea copil. Acum, însă, vedeta se pare că a fost din nou înșelată. Modelul Instagram Sydney Chase a susținut într-un nou interviu că a avut o aventură cu Tristan, în vârstă de 30 de ani, în ianuarie a acestui an.
„Mi-a spus că nu mai are o relație, așa că am spus OK”, a pretins modelul. „Am vorbit, am petrecut timp împreună, am ieșit, totul.” Chase a susținut că l-a întrebat pe starul NBA – care s-a împăcat cu Kardashian, în vârstă de 36 de ani, vara trecută – „Ești singur?” iar el ar fi răspuns: „Da”. Tânăra a mai spus că în momentul în care a aflat că Tristan nu este singur, s-a despărțit de el. Momentan nici Khloé Kardashian și nici iubitul ei nu au vorbit public despre aceste zvonuri.
Foto: Facebook
Dana Rogoz, din nou departe de familie: „Deja mi-e dor de tine!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook