Pe pagina sa de Facebook, Mihai Șora a postat prima sa poză din viață, făcută după modelul timpurilor de atunci, model pe care îl știm mulți dintre noi din albumele străbunicilor sau bunicilor: bebelușul, gol, aranjat pe o blăniță, întotdeauna pe burtică.

Părinții săi pierduseră un copil și nu-l fotografiaseră niciodată

„Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur.

La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.

Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.

De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea.
<3
Mihai Șora
7 noiembrie 2020

P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere”,  a scris Mihai Șora pentru cititorii săi de pe Facebook.

La 8 ore de la postare, aproape 5.000 de persoane îi uraseră La mulți ani!

fotografia mică: József Kossak
| Timișoara, primăvara 1917 |

Joe Biden este noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Ce spune Donald Trump

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri