La granița dintre știință și paranormal. Un caz uluitor a demonstrat conexiunea dintre frații gemeni

La granița dintre știință și paranormal. Un caz uluitor a demonstrat conexiunea dintre frații gemeni
S-au născut în același timp, însă au fost despărțite pe când aveau 1 an. Odată ce s-au regăsit, la maturitate, gemenele au făcut obiectul unui studiu care a avut drept scop aflarea asemănărilor și deosebirilor după 45 de ani de trai separat.

Povestea gemenelor a început în 1974, când s-au născut, în Coreea de Sud. Un an mai târziu, una din ele s-a rătăcit de familie, a ajuns mai întâi într-un spital, apoi a fost adoptată de un cuplu din Statele Unite ale Americii. Gemenele s-au regăsit în 2020, atunci când cea care a crescut în SUA a oferit o mostră de ADN unui program dedicat identificării copiilor pierduți de familiile din Coreea de Sud. Aveau 46 de ani.

Oamenii de știință le-au făcut legătura și apoi le-au supus la o serie de teste și analize, vrând să găsească deosebirile și asemănările între gemene care au crscut separat începând de la vârsta de 1 an. Rezultatele obținute subliniază rolul fondului genetic, dar și pe cel al mediului în care crește un copil.

Inteligența nu ține de moștenirea genetică

Una dintre diferențele dintre gemene vizează scorurile obținute la testele de inteligență. Între cele două femei a fost înregistrată o diferență de 16 puncte, asta în timp ce statisticile indică faptul că ar fi trebuit să aibă rezultate similare. Acest rezultat dă peste cap teoria conform căreia inteligența umană depinde, în proporție de 80%, de genele moștenite de la cei doi părinți. Drept urmare, având acest exemplu, oamenii de știință sunt de părere că trebuie luată în calcul o regândire a relației inteligenței cu genele pe care le moștenim, dar și cu mediul în care am crescut.

În ceea ce privește asemănările, acestea au fost găsite în personalitatea, stima de sine, sănătatea mintală, satisfacția la locul de muncă și istoricul medical al fiecărei femei. Aceste similitudini sunt în în concordanță cu influența genetică găsită de studiul Minnesota privind gemenii crescuți separat și alte studii conexe.

S-a putut observa că testele efectuate pe gemene au identificat o serie clară de asemănări între ele. Totuși, nu au putut să stabilească și care este cauza existenței acestora.

Cele două femei au fost crescut în medii diferite, atât în ceea ce privește familiile din care au făcut parte, dar și în ceea ce privește mediul cultural. În SUA, accentul este pus pe individ, în timp ce în Coreea accentul cade pe comunitate. Se pare că și acest aspect a avut un rol foarte important în rezultatele studiului.