La noi, politicienii dau funcții amantelor, în Thailanda concubina e ridicată în rang

La noi, politicienii dau funcții amantelor, în Thailanda concubina e ridicată în rang
În România suntem deja obișnuiți cu domnișoarele aduse pe posturi de consiliere, mai ales, odată cu schimbarea demnitarilor. Le vor aproape, iar dacă arată bune de trimis la concursuri de miss, se califică imediat. Dar nu e doar o practică românească. În Thailanda, e și mai și.

La noi se dau funcții amantelor, în Thailanda concubina e ridicată în rang. De ziua ei, concubina regelui thailandez nu primește funcție sau medalie, ci va fi ridicată în rang. Cel puțin asta se zvonește.

Regele thailandez Maha Vajiralongkorn şi concubina sa oficială au îmbrăcat marţi ţinute asortate în timpul celebrărilor dedicate zilei acesteia de naştere, pe fondul zvonurilor privind o înălţare a acesteia în rang, informează DPA.

Sineenatra Wongvajirabhakdi şi Vajiralongkorn au purtat amândoi bluze albastre cu modele aurii în timpul unei ceremonii în care au eliberat păsări, peşti şi broaşte ţestoase. Acesta este un ritual budist uzual, despre care se crede că atrage karma bună.


Ziua a fost așteptată cu mare emoție, după ce au existat zvonuri conform cărora Sineenatra va fi ridicată ridicată în rang marţi. Până acum însă anunțul oficial nu a fost făcut.

În Thailanda concubina e ridicată în rang

Sineenatra, în vârstă de 36 de ani, a devenit concubină oficială a regelui Thailandei în iulie 2019. Se întâmpla la nici două luni după ce Vajiralongkorn s-a căsătorit cu fosta stewardesă Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya (foto). Aceasta a devenit regină cu doar câteva zile înainte de încoronarea soțului său, fiind numită de acesta.

Regele thailandez Maha Vajiralongkorn este o figură controversată care a moştenit tronul de la veneratul său tată. Dar controversele se țin lanț și de principala sa iubită.

La trei luni după ce a devenit concubina oficială a împăratului, în octombrie 2019, lui Sineenatra i-au fost retrase toate titlurile regale şi militare. Tânăra a fost acuzată public de lipsă de loialitate faţă de Vajiralongkorn şi de regina Suthida.

Într-o declaraţie a palatului de atunci se preciza că Sineenatra a încercat s-o împiedice pe Suthida să devină regină şi că, mai mult, ar fi avut ambiţia de a deveni chiar ea regină. Despărțirea a durat cam un an. Până la urmă regele thailandez a admis că nu poate trăi fără fosta sa concubină oficială. Astfel, în septembrie 2020, Sineenatra a revenit la titlurile şi statutul regal de dinainte. Mai mult, însuși regele a precizat public că reputaţia ei „nu a fost afectată”.

Regele Thailandei s-a mutat cu haremul său în Germania, de frica COVID-19

Monarhia Thailandei este protejată de cea mai dură lege privind lezmajestatea din lume, însă în ultima vreme vocile critice la adresa lui Vajiralongkorn s-au înmulţit.

Anul trecut au existat împotriva regelui mitinguri de amploare, la care au participat zeci de mii de oameni.  Protestatarii au cerut revocarea legislaţiei anti-defăimare şi transparenţă în privinţa finanţelor monarhiei.

Amintim și că la izbucnirea pandemiei cauzate de noul coronavirus s-a mutat cu întreg haremul său format din 20 de femei și cu servitorii aferenți în Grand Hotel Sonnenbichl (5 stele), situat la poalele Alpilor, în Germania. Regele de 68 de ani a închiriat atunci întreg hotelul. S-a întors în țara sa abia în luna octombrie a anului trecut.

Sursa foto: Instagram

Exclusiv. Alex Bodi își ia temperatura. E îngrijorat tare?

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp