Simona Ionescu / Redactor Șef

Lady Diana. Povestea aromei de nuntă regală (1)

Lady Diana. Povestea aromei de nuntă regală (1)
În timp ce unele mirese aleg să creeze și să poarte un parfum complet unic pentru ziua nunții, altele optează pentru aroma obișnuită când spun „Da”. Se pare că femeile din gospodăria regală au idei diferite cu privire la ceea ce înseamnă parfumul perfect care să completeze ziua cea mare. Deși ar fi putut pur și simplu să opteze pentru un produs olfactiv aprobat de sigiliul Casei Regale, Regina Elisabeta, Prințesa Diana și Kate Middleton au ales toate câte ceva diferit care să le reprezinte. Cea despre care vă povestim astăzi este Lady Di.

Multe s-au așternut pe hârtie despre nunta lui Lady Diana și Prințul Charles și pe bună dreptate, căci imaginile nunții de poveste din anul 1981 din Catedrala Sf. Paul din Londra au făcut înconjurul lumii mult timp după ce lumânările s-au stins și corul și-a încetat cântecul. 

Nu a rămas detaliu neacoperit în legătură cu “nunta secolului”, așa cum a fost numită, de la rochie și până la ingredientele tortului, toate au fost dezbătute de către cei peste 750 de milioane de oameni ce au privit la televizor în acea zi. Dar oare ce aromă de parfum a preferat Lady Di când a spus “Da”? 

Quelques Fleurs, parfumul Reginei Maria a României și al lui Lady Di 

Sursă foto: facebook

Prințesa Diana a optat pentru parfumul ei preferat în ziua cea mare, Quelques Fleurs de la Houbigant Paris.

Potrivit revistei “Mirese”, în timp ce Diana mergea spre altar încerca disperată să ascundă o pată pe rochia de mireasă, deoarece chiar înainte de a pleca a vărstat o parte din parfum pe ea însăși. Bineînțeles, acest lucru nu a fost vizibil și toată lumea a fost uimită de rochia ei impresionantă, care a intrat în istorie.  Cât despre parfum, acesta are propria lui poveste, care probabil a cucerit-o pe Lady Di cu mult înainte să o facă aroma sa. 

Apărut în 1912, primul parfum floral multi-buchet din lume a fost preferatul Reginei Maria a României, cucerind-o pe aceasta cu note de baza de mosc si lemn de santal îmbinate cu cele de vârf și mijloc compuse printre altele din mandarină, trandafir, iasomie, dar și floare de portocal și Ylang-ylang. Cu o asemenea mireasmă, nu e de mirare că la nunta sa Lady Diana a făcut aceeasi alegere inspirată, care a cucerit cu siguranță audiența. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre