Larisa Iordache și antrenorul ei și-au pus în practică pariul de luna trecută. Cei doi au mers împreună și au făcut ce și-au promis. Legătura dintre cei doi e foarte strânsă. Cristian și Lăcrămioara Moldovan, cei doi antrenori ai Larisei, se ocupă de ea încă de când a intrat la Juniori. Sportiva a povestit cât de mult o ajută prezența și implicarea lor.
Larisa Iordache a suferit o ruptură de tendon ahilian stâng la Mondialele de gimnastică din 2017, de la Montreal. De atunci a fost nevoită să se opereze de trei ori. Gimnasta își anunțase revenirea anul trecut, după trei ani de pauză, dar a făcut COVID-19.
Antrenorii însă i-au fost alături și în perioada în care a fost bolnavă. Sportiva nu a stat în pat. „Dl. Cristi și doamna Loulou (Lăcrămioara Moldovan) mi-au adus barele și aparatele acasă. Nu era la fel antrenamentul din sală cu cel de acasă”, a povestit gimnasta, despre convalescență.
„Un sportiv trebuie să se mențină indiferent de situație. De asta noi ne antrenăm atât de mult pentru că trebuie să faci și atunci când nu te simți bine”, a declarat Larisa, într-o emisiune TV. Alături de antrenorii ei Larisa a impresionat la Campionatul European a venit acasă cu multe medalii, primăvara aceasta.
Larisa Iordache și antrenorul ei și-au pus în practică pariul
La întoarcere, a urmat pariul. Larisa Iordache e cea care l-a amintit, într-o postare pe rețelele sociale de acum o lună. O postare în care vorbește foarte frumos despre cei doi antrenori minunați ai ei. „Acum chiar cred că totul se întâmplă cu un scop și exact așa cum trebuie. Am avut 4 luni grele în care am muncit cum am putut, am avut antrenamente când simțeam că sunt cea mai buna și antrenamente când mă simțeam inutil de slaba în ceea ce fac. Toată treaba a stat în capul meu.
Am avut nevoie de răbdare cu mine, de înțelegere și acceptare pentru a ajunge aici la Basel. Este teribil de greu să te macine gândurile din diferite situații pentru că ajunsesem la nivelul în care chiar nu mai știam cum să controlez asta. În mintea mea era doar… „de ce? Cum? Chiar nu pot înțelege?” .
Dar tot răul spre bine, nu? Am avut NOROC pentru că am lângă mine doi oameni mai mult decât minunați și sunt sigură că nu le-a fost deloc ușor. M-au „suportat” zi de zi cu toate problemele mele de neîncredere și lipsa de concentrare pe care am avut-o aproape zilnic.
Cred că le-a fost foarte greu și de aceea îi apreciez și mai tare și vreau să le MULȚUMESC. Deoarece ei au crezut în mine când eu nu o mai făceam. Au fost lângă mine MEREU. Antrenorii mei, despre ei este vorba. @loumtlc @cristi_aerobic VĂ MULȚUMESC! Împreună am luat ultimul bilet către Jocurile Olimpice de la Tokyo! #team Acum mai rămâne să respectam pariul, Dom’Cristi” – a fost mesajul Larisei.
Și pariul a fost pus în operă, seara trecută. Larisa și antrenorul ei și-au făcut tatuaj. S-au lăsat pe mâinile unui artist tatuator care le-a desenat pe antebraț cercurile olimpice.
Sursa foto: Instagram
A murit Ion Dichiseanu, un mare cuceritor. Își păstrase șarmul și la 87 de ani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook