Au trecut mulți de ani de când Nicolae Ceaușescu și partenera de viață, Elena Ceaușescu, au dispărut din viața românilor, dar ies la iveală tot mai multe povești despre obiceiurile ciudate ale femeii.
Unul dintre lucrurile greu de înțeles de omul de rând este de ce obișnuia Elena Ceaușescu să pună scotch în cada dictatorului. Dar și frunze sub covoare. Cei care i-au cunoscut pe Nicolae și Elena Ceaușescu și au lucrat pentru dictatori susțin că femeia era obsedată de curățenie și încercat sub toate formele să le verifice pe angajate.
„Femeile de serviciu erau terorizate de Elena Ceaușescu”
„Eu răspundeam de tot personalul lor. Elena era afurisită. O fată mi-a spus că a găsit în cadă o bucățică de scotch. Ea lipea acel scotch să vadă dacă femeia de serviciu spală cada peste tot. Femeile de serviciu erau, pur și simplu, terorizate de Elena Ceaușescu, aceasta făcând tot posibilul pentru a se asigura că munca este dusă la îndeplinire în cele mai bune condiții și… fără scăpări. De exemplu, băga frunze sub covor să vadă dacă se face curat”, a povestit Dumitru Burlan, fost ofițer de securitate al cuplului, într-o intervenție la TV.
„Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani”
Pe de altă parte, Elena Ceaușescu era și foarte răzbunătoare și bolnavă de gelozie și rare erau femeile pe care le avea la suflet. Violeta Andrei, soția fostului ministru de externe Ștefan Andrei s-a plâns, la un moment dat, de modul în care a fost tratată de soția lui Nicolae Ceaușescu. „În 1965, am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a avut loc o întâlnire scurtă cu familia Ceauşescu, eram împreună cu soţul meu.
Imediat după ce m-a văzut, soţia dictatorului a început să mă urască. Şi m-a urât toată viaţa, pur şi simplu. Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani. În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: „Lasă, dragă, o să moară”. Ei bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, a mărturisit, pentru Libertatea, Violeta Andrei, în anul 2011.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook