Celebrul actor în vârstă de 47 de ani, despre care s-a aflat că vrea să renunțe la reputația de a se întâlni doar cu femei tinere, a încercat să nu fie recunoscut.
Leonardo DiCaprio a ajuns la celebrul club de noapte în jurul orei 02.00 dimineața, purtând o șapcă de baseball, o jachetă neagră și o mască pe față.
Peste puțin timp și-a făcut apariția și superba Mădălina Ghenea, care a optat pentru o salopetă neagră, cu paiete și decupaje în părți, care i-a scos în evidență trupul perfect. Cei doi au fost văzuți împreună în noiembrie anul trecut, iar faptul că au fost la același club întărește zvonurile că ar putea avea din nou o relație. Cel puțin așa a consemnat presa engleză, după ce paparazzi i-au surprins la petrecerea din club, zilele trecute.
De ce s-a despărțit Ghenea de Leonardo DiCaprio
Frumoasa româncă și celebrul actor au fost văzuți împreună cu 12 ani în urmă, când au apărut în jurul plajei Bondi Beach din Sydney, alături de prietenii lui DiCaprio. În perioada în care cei doi au trăit această poveste, actorul trecea peste despărțira de starul Gossip Girl, Blake Lively.
Sursele spun că Mădălina s-ar fi îndrăgostit de DiCaprio, dar sentimentele nu au fost împărtășite, așa că cei doi au ales să meargă pe drumuri separate. După ce s-a despărțit de Leonardo, Mădălina a început să se întâlnească cu Gerard Butler.
DiCaprio s-a despărțit recent de modelul Gigi Hadid
Leonardo DiCaprio a fost surprins anul trecut, în septembrie, în companiei frumoase Gigi Hadid, la petrecerea unui prieten. La vremea respectivă, o persoană apropiată celor doi a mărturisit că „Gigi continuă să petreacă timp cu Leo în New York. El este foarte înțelegător cu faptul că ea este mamă și se adaptează la programul ei pentru a o vedea, este foarte drăguț”, adăugând că modelul se îndrăgostise.
Acum, o altă sursă a declarat pentru People că relația celor doi s-a stins, adăugând că tânăra „a decis pur și simplu că a terminat-o cu el”. În timp ce se concentrează pe cariera sa de succes în industria modei, Gigi a considerat că prioritară este creșterea fiicei sale de doi ani, Khai.
„Sunt în locuri foarte diferite în viață. Ea are ca prioritate să fie mamă”, a mai explicat sursa. Chiar dacă DiCaprio nu mai vrea să se audă vorbind despre el că se întâlnește doar cu tinere, a fost văzut plecând de la show-ul Moncler Genius London Fashion Week cu o brunetă uimitoare. Un martor ocular a mărturisit că cei doi au plecat cu aceeași mașină cu șofer.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook