Lidia Buble ascunde ceva. Un artist cubanez cu care a petrecut în Spania ar fi de vină

Lidia Buble ascunde ceva. Un artist cubanez cu care a petrecut în Spania ar fi de vină
Chiar dacă ar fi suferit la despărțire (ceea nu a părut), tot ar fi fost timp să îi treacă. Se pare că după Asia Express, Lidia Buble e din ce în ce mai pregătită să își asume public o nouă relație. Mai există, evident, o a doua variantă.

Lidia Buble este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Are o adevărată armată de fani. Comunitatea ei pe internet numără cu peste 1,3 milioane de urmăritori, numai pe contul de Instagram.

După ultima relație de lungă durată, cea cu Răzvan Simion, care a durat șase ani, Lidia Buble a dat impresia că nu a mai fost implicată în nicio relație. Oricum, nu într-una în legătură cu care să facă pasul și să iasă în public. Au fost, în trecutul ei, ieșiri la cine, vacanțe mai mult sau mai puțin misterioase. Sau ținute provocatoare în care a ieșit din casă. De Halloween, de exemplu. Ori pozele, puse la Story cu detalii de lenjerie intimă. În concluzie, nu a stat „pe sec”. Dar nici nu s-a afișat cu nimeni.

Lidia Buble ascunde ceva

Jurnaliștii de la Sport.ro au făcut o descoperire interesantă. Ei susțin că Lidia ar părea că trăiește o superbă poveste de dragoste alături de un actor internațional. Partenerul ar putea fi Harlys Becerra, un celebru actor din Cuba. Care se află în Spania de ceva vreme, apărând în serialul TV de maxim succes Vis a Vis (Locked Up).

Acesta are 37 de ani și de multe săptămâni postează imagini idilice din Ibiza. Acum și Lidia Buble este în Ibiza. Și zâmbește absolut adorabil în camera care o surprinde în ipostaze incendiare în costum de baie.

Jurnaliștii au surprins un „schimb” de replici pe Instagram între cei doi. Mai precis, un portret pe care bărbatul l-a distribuit zilele trecute, în care etalează un accesoriu greu de confundat. Este vorba de o brățară masivă pe care o poartă la încheietura mâinii. Iar blondina noastră a transmis pe Instastory un moment video în care ia masa „cu prietenii” pe o terasaă. Iar în cadru apare și mâna faimosului actor și deja celebra lui brățară.

Cine e Harlys Becerra

Aceste indicii i-a făcut pe mulți să creadă că între cei doi e o idilă. Și că Lidia se pregătește să nu îl mai țină așa ascuns pe amorezul ei misterios. O altă variantă e că e tare îndrăgostită și, deși vrea să păstreze misterul, a avut un moment de neatenție în care l-a inclus și pe cubanez în video. Evident, există și o atreia variantă, dacă stăm să ne gândim bine. E posibil să fie vorba de o colaborare într-un viitor proiect.

Harlys Becerra a mai jucat și în alte seriale spaniole de succes, cum ar fi Bounty Hunters, The Vineyard, Umbre, Serve and Protect etc. Are, pe IMDB, 12 credite de actor. Tot de acolo am aflat că măsoară 1.82 m înălțime, iar semnul lui zodiacal este, ca și cel al Lidiei Buble, Gemeni.

Sursa foto: Instagram, Sport.ro

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp