Liviu Dragnea, internat la spital. Fostul șef PSD, testat pozitiv COVID-19

Liviu Dragnea, internat la spital. Fostul șef PSD, testat pozitiv COVID-19
Liviu Dragnea a fost infectat cu virusul care face ravagii pe tot globul, încă din luna martie. Ca urmare, fostul președinte al PSD a fost internat în spital.

Liviu Dragnea își execută pedeapsa în Penitenciarul Rahova, așa că, autoritățile au făcut declarații pentru internarea lui. Starea fostului președinte al PSD este stabilă.

Liviu Dragnea, transferat în Spitalului Penitenciar Jilava

Fostul șef PSD a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni. Acesta a fost infectat cu coronavirus, dar starea lui este stabilă, fiind asimptomatic. Liviu Dragnea a fost transferat într-o secție a Spitalului Penitenciar Jilava, acolo unde sunt tratați deținuții infectați cu COVID-19 și primește îngrijiri medicale.

„Două persoane custodiate de Penitenciarul București-Rahova au fost confirmate pozitiv SARS-CoV-2 și s-a dispus transferarea acestora la Penitenciarul-Spital București-Jilava”, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarilor (ANP).

Cea de-a doua persoană infectată cu coronavirus este colegul de celulă al lui Liviu Dragnea. Se pare că acesta ar fi cel care i-a și dat virusul, conform  observatornews.ro. Acesta este în afara oricărui pericol, iar după ce va fi complet vindecat, urmează a fi transferat înapoi în Penitenciarul Rahova unde va continua să-și ispășească pedeapsa în dosarul de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

Pedeapsa lui Liviu Dragnea

Reamintim că Liviu Dragnea a fost găsit vinovat în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, în data de 27 mai 2019. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare. În calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman în perioada 2000 – 2012, fostul lider PSD i-a determinat pe cei din conducerea Direcției de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze și totodată să le mențină în funcție pe două membre ale PSD.

Este vorba despre Adriana Botorogeanu în vârstă de 51 de ani și Anisa-Niculina Stoica de 46 de ani. În toți anii în care acestea au fost angajate în cadrul instituției, nu au fost nici măcar o zi pe la birou, în condițiile în care contractul de muncă era valabil. Prejudiciul adus statului a fost de 108.612, care reprezentau salariile celor două, neîncasate într-un mod ilegal.

„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai, potrivit dw.com.

Fiica lui Beyoncé și Jay-Z, nominalizată la Grammy. Blue Ivy a moștenit talentul părinților săi