„Este treaba președintelui să dea un exemplu și să popularizeze locuri din propria țară despre care cei mai mulți oameni s-ar putea să nu știe”, a declarat Peskov în anul 2019, întrebat unde-și face Putin vacanțele.
Republica Tuva se pare că e locul preferat al lui Putin pentru vacanțe
La fel ca toți funcționarii publici din Rusia și Putin are 30 de zile de concediu pe an și sunt puține momentele în care președintele își ia pauze lungi. Vacanța sa este de obicei scurtă, nu mai mult de câteva zile. Într-un interviu pe care i l-a luat lui Vladimir Putin, jurnalistul austriac a mărturisit că l-a văzut pe liderul de la Krmlin într-o „postură pe jumătate dezbrăcată, destul de neobișnuit pentru un șef de stat”.
Putin i-a dat și răspunsul: „Ați spus pe jumătate dezbrăcat, slavă Domnului, nu dezbrăcat. Dacă sunt în vacanță, nu consider că este necesar să mă ascund după un tufiș. Nu văd nimic rău în asta”. Imaginea a fost filmată în august 2009, în timpul unei vacanțe în Republica Tuva (la 3.717 km est de Moscova, nu departe de granița cu Mongolia), care se pare că este locul de vacanță preferat al președintelui rus.
În 2013 a prins o știucă de 21 kg, ceea ce a constituit un record personal
Una dintre primele sale călătorii cunoscute a avut loc în acest loc în 2007, în compania prințului Albert al II-lea de Monaco. Cei doi bărbați au navigat aproape 50 de km de-a lungul râului Yenisei și au pescuit. În 2009, tradiționalul river-rafting a fost combinat cu plimbarea călare pe cal, animalul aparținând unui cioban local care locuia în apropierea taberei prezidențiale. În 2013, Putin a fost din nou Tuva și din nou la pescuit.
De data aceasta, Putin a prins o știucă de 21 kg, ceea ce a reprezentat un nou record personal. Dar cea mai faimoasă excursie de pescuit a președintelui a avut loc în august 2017. În timpul unei vânători subacvatice de știucă, Putin avea o cameră GoPro legată de cap, iar imaginile filmate au fost difuzate la televiziunea națională. Potrivit Kremlinului, președintele a pescuit timp de mai multe ore în acea zi.
Unde a prins știuca
Nimeni nu știe dacă toate călătoriile au fost făcute în același loc. Dar cel puțin o locație este cunoscută. „Râul Khemchik este cel mai mare afluent de stânga al Yenisei superioare sau, așa cum îi spun localnicii, Ulug-Khem. Garantez o vacanță de neuitat, nu doar pe malurile Khemchikului, ci în întreaga Tuva”, a declarat însuși Putin, potrivit rbth.com.
Aici a fost prinsă și celebra știucă. În 2018, Putin a mers din nou la Tuva, dar cu un program mai relaxant: plimbări, cules de ciuperci și fripturi de shashlik în compania ministrului Apărării, Serghei Shoigu, și a directorului FSB, Alexander Bortnikov. Și s-a întors în toamna anului 2019, de data aceasta doar cu Shoigu.
Schiatul, sportul preferat de iarnă al lui Putin
Cât privește sporturile de iarnă, Putin iubește să schieze. „Este un tip de sport dinamic și tehnic și o modalitate excelentă de a te relaxa și de a te menține în formă în același timp”, a spus acesta, iar locația preferată rămâne Sochi. Chiar și înainte de Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, el a mers acolo de mai multe ori, încercând noi pârtii și întâlnindu-se cu schiori profesioniști și manageri de stațiuni.
Popularitatea crescândă a Krasnaya Polyana a avut un dezavantaj: întrucât infrastructura stațiunii nu poate fi închisă complet pentru străini în timpul unei călătorii prezidențiale, Putin trebuie să facă freeride departe de pârtiile gata pregătite de pe creasta Aibga.
Cea mai accesibilă stațiune de schi din Rusia
Un alt loc pentru recreere de iarnă este satul de munte Abzakovo din Bashkiria. Stațiunea este câștigătoare a titlurilor „Cea mai bună stațiune de schi din Urali”, dar și „Cea mai accesibilă stațiune de schi din Rusia”, care oferă 15 pârtii cu o lungime totală de 18 km. Putin a vizitat pentru prima dată Abzakovo imediat după prima sa victorie la alegerile prezidențiale din 2000, revenind în fiecare an după aceea până în 2003.
A mâncat ciorbă de pește cu pescarii
O altă deplasare comună cu Medvedev a fost în septembrie 2016 la Lacul Ilmen din regiunea Novgorod, la 473 km de Moscova. Putin a cercetat insula, a mers cu barca, a vizitat o biserică veche și a mâncat ukha (supă de pește) cu pescarii locali. Întrebând din ce era făcută supa, lui Putin i s-a răspuns: zander. „Nu există nicio bucată de pește în bolul meu, dar oricum este delicioasă”, a glumit Putin atunci.
Rezervațiile naturale din Rusia
Lui Putin îi place să combine recreerea în aer liber cu întâlnirile cu animalele sălbatice. În august 2008, el a zburat la rezervația naturală a filialei din Orientul Îndepărtat a Academiei de Științe a Rusiei, unde zoologii studiază și protejează tigrii Ussuri.
El a văzut cum o tigroaică de cinci ani a fost prinsă în capcană de braconieri și i-a pus personal la gât o zgardă cu dispozitiv de urmărire prin satelit. Octombrie 2016 l-a găsit în rezervația din Orenburg, unde a fost refăcută populația de Przewalski (cal sălbatic mongol).
Punctul culminant al călătoriei a fost președintele călare pe un quad cu o herghelie de cai alergând după el. „Sunt animale foarte grațioase și puternice. Splendide. Diferența constă în cromozomi. Caii domestici au 64 de cromozomi, în timp ce aceștia au 66 de cromozomi. Sunt animale diferite. Nu este doar o altă rasă de cai, ci ceva care aproape a dispărut de pe planetă”, a declarat el reporterilor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook