Simona Ionescu / Redactor Șef

Cel mai inteligent om din lume, cu un IQ de 210, spune ce se întâmplă după ce murim. De ce nu trebuie să ne fie frică

Cel mai inteligent om din lume, cu un IQ de 210, spune ce se întâmplă după ce murim. De ce nu trebuie să ne fie frică
Chris Langan, cel mai inteligent om din lume, crede că are răspunsul despre ce înseamnă moartea și de ce nu ar trebui să le fie frică oamenilor.

În timp ce oamenii se tem de moarte, Chris Langan, cel mai inteligent om din lume, nu crede că plecarea în lumea de dincolo este sfârșitul. Și le spune tuturor că nu trebuie să le fie frică.

Omul despre care se spune că are un IQ între 190 și 210 (adică mult mai mare decât al lui Albert Einstein) crede că are răspunsul pentru a înțelege, în sfârșit, ce înseamnă moartea și de ce nu ar trebui să ne fie frică de ea. Langan a vorbit despre conceptul de „moarte” în timpul unei apariții la podcastul Theories of Everything cu Curt Jaimungal.

„Vi se poate oferi un corp înlocuitor”

„Aceasta este încetarea relației tale cu corpul tău fizic particular pe care îl ai în acest moment prezent. Când sunteți retrași din această realitate, vă întoarceți sus. Vi se poate oferi un corp înlocuitor, un alt tip de corp care vă permite să continuați să existați”, a spus bărbatul ale cărei teorii se bazează pe matematică.

Acesta crede că e posibil ca oamenii să nu-și amintească cine au fost atunci când pleacă în cealaltă dimensiune.

Bărbatul crede că viața de apoi implică o schimbare profundă a întregii ființe

„După ce mori, vei fi într-o stare de meditație sau ceva asemănător. (…) Acum sunteți practic în meditație, văzând cum totul se schimbă. Cu toate acestea, tu exiști în acest fel chiar acum. Se poate spune că toate viețile voastre, dacă ar fi să vă reîncarnați din nou și din nou și din nou, toate aceste reîncarnări sunt meta-simultane.

Există un sens în care toate au loc în același timp”, susține Langan. Potrivit celui mai inteligent om din lume, viața de apoi implică o schimbare profundă a întregii ființe, care trece dincolo de sinele fizic și mental. Iar Dumnezeu, spune acesta, există în felul în care oamenii numesc ceva „identificabil”.

Cel mai inteligent om din lume este crescător de cai

Cel mai inteligent om din lume, cu un IQ de 210, spune ce se întâmplă după ce murim
Chris Langan, cel mai inteligent om din lume

Născut în sărăcie, Christopher Langan a dat dovadă de o inteligență ridicată de la o vârstă fragedă. Bărbatul a vorbit când avea doar șase luni și a început să citească la doar trei ani. Langan nu își petrece însă zilele predând la facultate sau supervizând laboratoare.

Potrivit Telegraph, cel mai inteligent om din lume e crescător de cai. În copilărie, a povestit că nu a fost deloc fericit, suferind abuzuri din partea iubitului mamei sale.

„Nu aveam o pereche de șosete asortate și pantofii noștri erau plini de găuri”

„Să trăiesc cu el a fost ca zece ani într-o tabără de instrucție a armatei. Deși într-o tabără de instrucție nu ești bătut cu o centură de garnizoană în fiecare zi, iar în armată nu există această sărăcie extremă. Până în ziua de azi, nu am întâlnit pe nimeni care să fi suferit de sărăcie în copilărie ca familia mea.

Nu aveam o pereche de șosete asortate și pantofii noștri erau plini de găuri. Purtam mereu aceleași haine”, a spus Chris.

În ciuda acestor lucruri, Chris Langan a continuat să exceleze la învățătură.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri