Simona Ionescu / Redactor Șef

Ciudățenii despre roșcați. Habar nu ați avut de toate astea

Ciudățenii despre roșcați. Habar nu ați avut de toate astea
Doar 2% din populația lumii e formată din persoane cu părul roșcat, natural. Este vorba de 140 de milioane de oameni, cu aproximație. Dincolo de aspectul inedit, persoanele cu părul roșu au sensibilități și caracteristici aparte.

Oamenii cu părul roșu sunt diferiți.  Aceștia au particularități foarte interesante, care au legătură cu o genă ce a început să se manifeste încă de acum 50.000 de ani. Un studiu recent arată că ea a apărut odată cu migrațiile oamenilor din Africa în țări cu climă mai rece. Și oamenii de Neanderthal erau roșcați.

Culoarea roșcată a părului este produsă de o genă și de cromozomul 16, care afectează proteina melacortinului 1- receptor (MC1R). Dacă ambii părinți au această genă, șansele ca fiii lor să aibă părul roșcat sunt de 25%.  Foarte mulți roșcați sunt stângaci. Dar, există și o veste mai proastă: gena care produce culoarea roșie a părului este pe cale de dispariție, din cauza încălzirii globale, arată o cercetare recentă.

Roșcații au nevoie de mai mult anestezic

Roșcații au o sensibilitate mai mare la durere. Dacă li se fac intervenții, au nevoie cu 20% mai mult anestezic decât bruneții.  De asemenea, au un risc mai mare de a face cancer de piele sau boala Parkinson. Însă bărbații cu părul roșu sunt cu 54% mai puțin predispuși la a face cancer de prostată. Femeile roșcate au un risc cu 30% mai mare de a fi diagnosticate cu endometrioză.

Cu toții însă pot detecta mai bine schimbările de temperatură și sintetizează mai multă vitamina D decât persoanele cu altă culoare a părului.

Celebrități cu părul roșu. O actriță celebră reprezintă o raritate

În general, persoanele roșcate au ochii căprui. Cea mai rară combinație este păr roșcat – ochi verzi. Actrița Julianne Moore este așa.  Printre celebritățile cu părul roșcat natural, se numără: Carol Burnett, Lucille Ball, Geri Halliwell, Napoleon Bonaparte, Cleopatra, Oliver Cromwell, Emily Dickinson, Antonio Vivaldi, Thomas Jefferson, Vincent Van Gogh, James Joyce, Mark Twain, Galileo Galilei, Winston Churchill, Vladimir Lenin, Regele David (personajul biblic), Regina Elisabeta I a Marii Britanii, prințul Harry, Henric al VIII-lea, George Washington, Marilyn Monroe.

Cei mai mulți roșcați natural se află în Scoția (6%). De asemenea, în Marea Britanie, Irlanda și Australia se întâlnesc mai mulți roșcați decât în alte părți ale lumii.

Cum au fost persecutați roșcații de-a lungul istoriei

Gingerofobia se numește frica ( fobia) de roșcovani. În trecut se credea că aceste persoane nu sunt de încredere. Se spune că Iuda era roșcat.  Pe de altă parte, sclavii romani roșcați erau vânduți mai scump, considerându-se că sunt mai valoroși. Vechii greci credeau că roșcații se transformă în vampiri după ce mor.

Iar în Egiptul antic, bărbații roșcați erau îngropați de vii, ca sacrificiu oferit lui Osiris, zeul vieții de apoi. Se spune că egiptenii obișnuiau să le arunce cenușa pe câmpii, având convingerea că vor obține recolte mai bogate.
În Evul Mediu, culoarea roșie a părului era considerată a diavolului, iar în perioada Inchiziției, roșcații erau asociați cu vrăjitoria și suportau consecințele.

Mai târziu, Adolf Hitler a interzis căsătoria între roșcați, de teamă că urmașii lor vor avea trăsături deviante. A rămas în istorie o afirmație a scriitorului Mark Twain: „În vreme ce restul oamenilor descind din maimuțe, roșcații se trag din pisici”.

Roșcații, prietenii albinelor

Spre deosebire de părul brunet sau șaten, părul roșcat nu încărunțește din prima, ci devine, cu timpul blond-nisip, după care albește. Astfel, roșcații își mențin nuanța naturală mai mult timp. Însă au cele mai puține fire de păr (aproximativ 90.000), în timp ce un brunet ajunge la 140.000. În schimb, pielea lor se ridează mai repede. De asemenea, roșcații sunt un adevărat magnet pentru albine.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre