Nick Johnson, procurorul de caz, a declarat că asistenta medicală pusă sub acuzare, Lucy Letby, a fost „o prezență constantă și răuvoitoare” în unitatea neonatală a spitalului. În replică, Lucy Letby, în vârstă de 32 de ani, din Hereford, neagă cele 22 de acuzații de la Manchester Crown Court.
Jurații au aflat însă cum Letby ar fi încercat să ucidă un copil de trei ori, în timp ce un altul a murit în urma unei injecții cu aer, iar alții au fost pur și simplu otrăviți cu insulină, scrie BBC. „Înainte de ianuarie 2015, statisticile privind mortalitatea bebelușilor din unitatea neonatală de la Countess of Chester erau comparabile cu cele ale altor unități similare, a spus procurorul de caz. Cu toate acestea, în următoarele aproximativ 18 luni, a existat o creștere semnificativă a numărului de bebeluși care mureau”.
Aceste creșteri au fost observate de consultanții spitalului, care au devenit îngrijorați de faptul că „bebelușii care mureau se deterioraseră în mod neașteptat”. Aceiași consultanți, care au început să investigheze decesele suspecte, au găsit numitorul comun: toți bebelușii mureau sau se decompensau pe turele de noapte ale asistentei Lucy Letby.
Bebeluși uciși în chinuri groaznice
A fost chemată poliția și a efectuat o „revizuire minuțioasă” a celor constatate de consultanți, după cum a declarat procurorul de caz. Concluzia polițiștilor a fost că în perioada dintre mijlocul anului 2015 și mijlocul anului 2016, cineva a otrăvit doi copii, în mod deliberat, cu insulină. Ambii copii erau băieți și amândoi s-au născut gemeni – dar nu erau frați – și au fost otrăviți la câteva zile după ce s-au născut. Asistenta i-a atacat și pe frații gemenilor, doar unul din ei supraviețuind.
Celălalt a murit după ce asistenta i-a injectat aer în sânge. Ororile nu se opresc aici. Oamenii legii au constatat că asistenta criminală Lucy Letby a încercat să ucidă același bebeluș de trei ori. „Un copil pe care l-a omorât în final, nu a reușit să-l ucidă de prima dată când a încercat, iar într-un alt caz a încercat chiar și de trei ori”, a mai dezvăluit procurorul de caz pentru sursa citată.
Asistenta medicală criminală a urmat cursuri la Universitatea din Chester
Lucy Letby a studiat pentru diploma de asistentă medicală la Universitatea din Chester și s-a calificat cu câțiva ani înainte de sinistrele evenimente. Ea a lucrat în toată perioada în cauză la unitatea neonatală și locuia în Chester la acea vreme. Letby a fost arestată şi acuzată în noiembrie 2020 în cadrul unei anchete cu privire la decesele sugarilor, după ce fusese deja audiată de două ori în 2018 şi 2019, fără nicio măsură coercitivă, la momentul respectiv. Potrivit oficialilor, o primă sentință în cazul asistentei criminale ar putea fi dată abia peste șase luni.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook