Pe 22 noiembrie, Dana Budeanu și-a aniversat fiicele gemene. Numărul 22 este unul des întâlnit în postările vedetei, un număr ezoteric, după cum este considerat, și există o explicație pentru faptul că aceasta îl menționează mereu. Se poate spune că este valabil și reversul, căci acest număr s-a integrat în viața vedetei și o urmărește pe ea. 22 este numărul magic din viața Danei Budeanu, pe care l-a inclus până și în colecțiile vestimentare pe care le-a creat de-a lungul timpului.
Ce reprezintă numărul 22
În numerologie, 22 este numit „numărul maestru” „marele constructor” sau „numărul îngerilor” și se spune că ar conține secretele multor întrebări ezoterice datorită faptului că realizările sale sunt vizibile mai ales în plan material.
„Prin alăturarea celor două valori și totodată prin însumarea lor, se realizează pătrunderea în profunzimea materialității. Cunoaștem deja despre 2 faptul că reprezintă începutul formării creației din sursa primordială infinită, 1. 2 creează astfel spațiul receptiv nemărginit în care urmează să ia naștere întreaga manifestare, văzută și nevăzută.
Dublarea acestei valori are un efect de amplificare sau de răspândire a efectelor sale din planul bidimensional în cel tridimensional”, notează Secretulnumerelor.ro. Se spune că oamenii caracterizați de numărul de destin 22 dau dovadă de tenacitate, rezistență fizică mărită și o sensibilitate ieșită din comun.
Întreaga familie Budeanu trăiește sub semnul numărului 22
Dana Budeanu s-a născut pe 22, iar pe fiicele sale le-a adus pe lume într-o altă zi de 22. De asemenea, fostul ei soț, tatăl gemenelor Dana și Maria, Radu Budeanu, este născut tot într-o zi de 22.
Dana Budeanu este născută pe 22 iulie 1979, fostul ei soț, Radu Budeanu, este născut pe 22 decembrie 1979, iar gemenele lor, Dana și Maria, au venit pe lume pe 22 noiembrie 2004.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook