Simona Ionescu / Redactor Șef
Orașele ”fantomă” ale Rusiei au apărut pentru prima oară în perioada comunistă, la sfârșitul anilor 1940, iar Uniunea Sovietică a utilizat mai multe tehnici pentru a le ține ascunse. La acea vreme, doar hărțile secrete, disponibile pentru foarte puține persoane, arătau unde se aflau orașele, iar opririle mijloacelor de transport nu apăreau în orarele comunicate publicului.
Rezidenții nu erau deloc liberi să vină și să plece cum doreau, ci era necesară o permisiune specială pentru călătoriile în afara granițelor, iar vizitatorii erau supuși unui control riguros. Cât despre corespondență, aceasta se livra în cu totul alte zone, de unde erau distribuite de către stat.
”Orașele fantomă” au fost inițiat o creație a Uniunii Sovietice, când guvernul de atunci a mers până la extreme pentru a ascunde locațiile de importanță strategică.
Comunitățile clandestine adăposteau baze militare, fabrici de arme și facilități secrete de cercetare pe care cei aflați la putere doreau să le țină ascunse de ochii străini. Astfel, existența acestora era negată în totalitate.
De la apogeul lor sub guvernul comunist, numărul ”orașelor fantomă” a scăzut dramatic. Existența lor a fost oficial dezvăluită în 1986, iar majoritatea au fost deschise pentru vizitatori și investitori străini la sfârșitul anilor ’80 și ’90.
Cele care rămân acum sunt cunoscute sub numele de „entități teritoriale administrative închise”, sau ZATO-uri, iar viața cetățenilor lor a păstrat unele dintre trăsăturile bizare impuse orașelor închise în perioada comunistă. În 2020încă existau încă 38 de orașe închise recunoscute public în Rusia, însă se suspectează că numărul lor este mult mai mare.
Astăzi, cel puțin 1,5 milioane de oameni trăiesc în orașe la care nimeni din lumea exterioară nu are acces. Multe dintre acestea nu apar pe hărți. Unele nu au semne rutiere care să indice unde se află, iar altele sunt învăluite în atât de mult mister încât oamenii din afara Rusiei nici măcar nu știu cum se numesc.
Unul dintre orașele care a fost închis până în urmă cu câțiva ani este Zarechny, aflat în regiunea Penza, la 12 kilometri de Moscova. Aici trăiau în 2016 aproximativ 62.000 de oameni în interiorul unui gard înalt cu sârmă ghimpată.
Ksenia Yurkova, o fotografă rusă, a primit în 2016 permisiunea de a vizita orașul pentru a documenta parada de aniversare a 55 de ani a orașului. Deși între timp Zarechny a fost ”desecretizat” total, mărturiile ei de atunci pot ajuta la formarea unei imagini a locațiilor care sunt închise chiar și în ziua de azi: ”Viața în Zarechny nu poate fi comparată cu cea dintr-un mare oraș”, a spus ea la acea vreme.
”Oamenii par să nu fie atât de liberi în deciziile lor. A fost destul de vizibil în timpul paradei oficiale pentru sărbătorirea aniversării, la care majoritatea muncitorilor au fost forțați să participe.”
Zarechny, cunoscut anterior sub numele de Penza-19, este centrat în jurul unei fabrici care construiește piese pentru arme nucleare. Yurkova a explicat: ”Majoritatea locuitorilor lucrează la fabrică. Regiunea are propria sa economie și sistem de piață unic, foarte diferit față de marile orașe din apropiere. Rutina zilnică nu are aproape nicio fluctuație. Viața este sigură, măsurată, chiar somnoroasă – o moștenire a Erei Sovietice.”
Prețurile în magazine sunt foarte mici, la fel ca și salariile medii. Astfel, locuitorii abia își pot permite să cheltuie bani în afara orașului. La acel moment, rezidenții puteau părăsi orașul, dar oaspeții puteau intra doar cu o invitație de la un localnic, care trebuia aprobată de autorități.
Nu se cunoaște azi numărul real al localităților închise, însă cel mai probabil el depășește 38, câte sunt declarate oficial. Deși au existat de-a lungul anilor discuții între oficialități pentru a ”desecretiza” toate aceste comunități, nu s-a ajuns până acum la niciun consens.
Și până când va fi luată decizia de a deschide aceste comunități misterioase, cu siguranță vor exista detalii despre aceste relicve sovietice pe care lumea exterioară pur și simplu nu le va cunoaște niciodată.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
