Veștile pe care celebrul astrolog Nostradamus le-a lăsat pentru acest an le dă tuturor de gândit. Pentru că marele clarvăzător a lăsat să se înțeleagă că e posibil să avem parte de un război mondial, dar a văzut și un… foc mare.
Prezicerile astrologului s-au adeverit și pentru 2022, iar oamenii și-au dat seama atunci când Vladimir Putin a început să bombardeze Ucraina. Mai mult, Nostradamus a avut dreptate și în ceea ce privește prețurile care au sărit de așteptările tuturor, iar oamenii reușesc cu mare greutate să trăiască de o lună la alta.
2023 va continua cu evenimente nefaste
Din nefericire, specialiștii care au analizat tot ce a lăsat în urmă Nostradamus arată că acesta a povestit despre 2023 că va fi un an foarte greu, mai ales să vor continua toate evenimentele nefaste cu care s-a încheiat 2022. Specialiștii spun că războiul din Ucraina se va extinde la nivel mondial. „Șapte luni în Marele Război, oameni morți de răutate”, ar fi spus profetul.
Omenirea se va confrunta cu lipsa de alimente
De asemenea, Nostradamus spune că omenirea va avea mari probleme cu lipsa alimentelor, iar foametea va pune stăpânire pe lume. Ba chiar prevede că ”oamenii se vor mânca între ei”.
Potrivit unei alte previziuni, Nostradamus a vorbit despre două orașe din Franța, Rouen și Evreaux, care vor scăpa de un eventual Armaghedon.
Temperaturi extrem de ridicate în zona Mării Negre
Totodată, Nostradamus a prevestit și un eșec al omenirii pe planeta Marte, vorbind despre un ”foc ceresc” de dimensiuni uriașe. De asemenea, astrologul a menționat că 2023 va fi un an cu temperature foarte ridicate în zona Mării Negre. „Peștele viu al Mării Negre va fierbe”, a spus clarvăzătorul.
Schimbări majore la Vatican
Nu în ultimul rând, Nostradamus a povestit și că în 2023 se văd schimbări mari la Vatican. Potrivit profeției sale, papa Francisc va fi înlocuit de un papa mai tânăr. De asemenea, el spune despre Francisc că va fi „ultimul papă adevărat”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook