Simona Ionescu / Redactor Șef

Oamenii de știință spun că procesul este foarte lent, dar e posibil ca după cinci, zece milioane de ani, Africa de Est să se rupă de restul continentului.

Conform informațiilor oferite de IFL Science, acest proces este asociat cu Sistemul de Rift din Africa de Est (EARS), considerată una dintre cele mai mari rupturi din lume. Aceasta se întinde pe mii de kilometri și traversează Etiopia, Kenya, Republica Democrată Congo, Uganda, Rwanda, Burundi, Zambia, Tanzania, Malawi și Mozambic.

africa
Africa se rupe în două

Despre această ruptură geologii au vorbit încă din 2004, când au menționat că e posibil ca placa africană să se împartă între placa somaleană, adică una mai mică și placa nubiană, cea mai mare. Acesta urmează să se îndepărteze una de cealaltă câțiva milimetri pe an. În anul 2018 s-a vorbit despre o fisură apărută în Kenya, despre care specialiștii spun că e legată de activitatea de rifting a văii. Cât privește EARS, se află în acest proces de aproape 25 de milioane de ani.

Între cele două plăci de pe continent ar putea să apară un nou ocean

Chiar și așa, se estimează că peste cinci-zece milioane de ani, e posibil ca între cele două plăci de pe continent să apară un nou ocean. Oamenii de știință afirmă că lumea e într-o continuă schimbare, iar ceea ce avem acum în lume este tot rezultatul mișcărilor plăcilor tectonice.

africa dupa ruptura
Așa va arăta Africa după ruptură

Cu 138 de milioane de ani în urmă, pământul a mai suferit o transformare uluitoare, iar America de Sud s-a despărțit de Africa. Specialiștii spun că odată cu ruptura Africii de Est noul continent care va fi creat va include jumătate din Etiopia, actuala Somalia, dar și Kenya și Tanzania.

Fisuri Africa continentul nu sunt simple crăpături, ci o forță geologică colosală în mișcare. Sistemul de Rift din Africa de Est creează fisuri masive care ar putea, după milioane de ani, despărți continentul. Procesul lent al acestor fisuri transformă peisajul african într-un laborator natural uimitor. Oamenii de știință studiază cu atenție cum fisuri continente vor rescrie geografia lumii. Africa se pregătește pentru o transformare geologică fără precedent care va marca istoria planetei noastre. Fisuri în imperiul lui Elon Musk. Pierderi uriașe de bani și scandal.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre