Simona Ionescu / Redactor Șef

Luna aceasta începe Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR)

Luna aceasta începe Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR)
Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), programat între 28.08 – 5.09.2021.

FEST-FDR 2021 coagulează experiența perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINȚE. În contextul pandemic, social și moral al zilei de astăzi, este esențial să creștem și să protejăm dimensiunea culturală și spirituală a prezentului care conține semințele viitorului în fiecare dintre acțiunile noastre.

„FEST-FDR își invită, prin urmare, publicul să participe alături de Teatrul Național la investiția  în dezvoltarea unei dramaturgii românești contemporane consistente, ca identitate distinctă și armonică în spațiul cultural european. Aceasta este oferta și va reprezenta parte din patrimoniul pe care Teatrul Național îl edifică pentru societate,  acestea sunt semințele pe care le sădește în 2021, în perspectiva profilului social pe care îl propune proiectul de țară Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Deși comunitatea continuă să trăiască într-o realitate dificilă, într-o stare de nesiguranță prelungită peste orice așteptări, Teatrul Național din Timișoara și FEST-FDR sunt un spațiu deschis, un spațiu al întâlnirii Oamenilor cu bucuria, cu speranța, cu frumusețea, cu spiritul în formele sale cele mai înalte”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

Administrația locală își asumă și anul acesta susținerea acestui eveniment de anvergură națională și internațională. Astfel, Teatrul Național organizează FEST-FDR 2021 cu sprijinul major al Primăriei Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului; de asemenea, o fracțiune a FEST-FDR 2021 reprezintă o acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.

Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru și vor aduce împreună oameni, idei și concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.

În continuare vă prezentăm programul de spectacole al FEST-FDR 2021

Sâmbătă, 28 august

ora 18:00, Sala Mare    DESCHIDEREA FEST-FDR

Chiritza în concert, după V. Alecsandri și M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea. (Teatrul Național Cluj-Napoca) / FDR

ora 20:00, Sala 2        Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociația ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR

Duminică, 29 august

ora 19:00, Sala Mare    MaMe, creație colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Fanni Tardini”, Galați) / FDR

ora 21:00, Sala 2        Pattern ,un spectacol de Daniel Chirilă (Teatrul Tineretului, Piatra Neamț) / FDR

Luni, 30 august

ora 18:00, Studio UȚU  Ură și pisoi de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş (Teatrul Basca, Timișoara) / FDR

ora 19:00, Sala Mare    Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol  (Teatrul Național Timișoara) / FEST

ora 21:00, Sala 2        Lecția de Eugène Ionesco, regia artistică Felix Alexa (Teatrul „Nottara”, București) / FEST

Marți, 31 august

ora 18:00, Studio UȚU  Debut: O noapte furtunoasă după I.L. Caragiale (Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest Timișoara , în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara) / FDR

ora 19:00, Sala 2        Julieta fără Romeo de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Odeon București) / FDR

Miercuri, 1 septembrie

ora 19:00, Sala Mare    Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi,  după Herta Műller, un spectacol de Simona Măicănescu (Fundația Doina Levintza) / FEST

ora 21:00, Sala 2        Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese, textul și regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Național Timișoara)  / FDR

Joi, 2 septembrie

ora 19:00, Sala Mare    Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri (Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca) / FDR

ora 21:00, Sala 2        Povestea personajelor mele pierdute, textul și regia artistică Iris Spiridon (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Vineri, 3 septembrie

ora 19:00, Sala Mare    Despre iubire sau așa ceva… de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaș (Teatrul „George Ciprian”, Buzău) / FDR

ora 21:00, Sala 2        Trilogia minelor. Episodul 1. Flori de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Sâmbătă, 4 septembrie

ora 19:00, Sala Mare    ROSTO, după I.L. Caragiale, regia artistică  Alexandru Dabija (Teatrul ACT, București) / FDR

ora 21:00, Sala 2        Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Duminică, 5 septembrie

ora 19:00, Sala Mare    2+2=5, adaptare de Radu Iacoban după „Crimă și pedeapsă” de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Mic, București) / FEST

ora 21:00, Sala 2        ÎNCHIDEREA FEST-FDR

Trilogia minelor. Episodul 3. Apă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Biletele s-au pus în vânzare on-line, pe www.tntimisoara.com și pe Eventim, precum și la Agenția de bilete „Mărășești”, la str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11-19. Numărul de locuri în sălile de spectacol este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre