Simona Ionescu / Redactor Șef

Lux și opulență, în Portofino, la cea de-a treia nuntă a lui Kourtney Kardashian și Travis Barker. FOTO

Lux și opulență, în Portofino, la cea de-a treia nuntă a lui Kourtney Kardashian și Travis Barker. FOTO
Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au căsătorit oficial și legal. Duminică, în Portofino, Italia, în fața unui preot, cele două vedete au rostit din nou „Da”, după alte două evenimente similare petrecute în America. Lux și opulență, în Portofino, la cea de-a treia nuntă a lui Kourtney Kardashian și Travis Barker. FOTO

Potrivit revistei People, ei s-au căsătorit legal în fața câtorva prieteni apropiați și a familiei. „Trebuiau să se căsătorească legal mai întâi înainte de marea lor nuntă italiană”, a declarat sursa pentru People. Pe 16 mai, Kardashian și Barker și-au împărtășit amândoi fotografiile de nuntă alb-negru prin intermediul Instagram, cu legenda „Până când moartea ne va despărți”.

Cei doi s-au căsătorit prima dată la One Love Wedding Chapel din Las Vegas în primele ore ale zilei de 4 aprilie, după apariția lor la Premiile Grammy. Ceremonia a durat 30 de minute, iar la eveniment a fost prezent un imitator al lui Elvis Presley. Cu toate acestea, a lipsit în mod notabil un certificat de căsătorie adevărat. Astfel, a urmat o a doua ceremonie. Și o petrecere.

După un party cu  tequila, Kourtney și Travis l-au chemat pe Elvis să-i căsătorească în Vegas

Kardashian a împărtășit fotografii de la decizia lor spontană și a precizat că nunta a fost o repetiție. „A fost odată ca niciodată, într-un tărâm foarte, foarte îndepărtat (Las Vegas), la ora 2 dimineața, după o noapte epică și puțină tequila, o regină și chipeșul ei rege s-au aventurat în singura capelă deschisă cu un Elvis și s-au căsătorit (fără certificat)”, a scris ea.

„Repetiția face ca totul să fie perfect”, a mai scris ea, referitor la căsătoria din Las Vegas. Barker a împărtășit, de asemenea, fotografii de la ceremonie, scriind: „Ce se întâmplă în Vegas”, la care Kardashian a răspuns: „Cea mai bună noapte din viața mea”,. Relatează Popsugar.com.

Proprietarul One Love Wedding Chapel, Marty Frierson, a declarat pentru People despre ceremonia care a ținut prima pagină a ziarelor. „Nu am știut cine a fost până când au au ajuns acolo. (…) Au plătit și l-au cerut pe Elvis Presley; asta era obligatoriu. Am sunat înapoi cinci minute mai târziu și am zis: „Am un Elvis”, iar ei erau acolo. Au venit, s-au căsătorit, au aruncat buchetul pe alee și au dansat pe muzica lui Elvis”, a mai relatat Frierson.

Cununia civilă propriu zisă a avut loc în Miami, săptămâna trecută

Invitată în emisiunea „Jimmy Kimmel Live”, alături de faimoasa ei familie, Kourtney Kardashian a spus că nu exista nicio posibilitate de a obține un certificat de căsătorie la acea oră. Ea a subliniat că cei doi au avut intenția de a se căsători legal, dar nu au vrut să aștepte până dimineața pentru a obține certificatul.

A urmat o a doua căsătorite, în Santa Barbara, pe 15 mai, ocazie cu care Kourtney Kardashian a îmbrăcat rochia de mireasă, albă. A optat pentru una scurtă, care să îi pună în evidență silueta, atunci când a mers cu iubitul ei în fața ofițerului stării civile.

Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au căsătorit religios în Italia, aseară

Pentru a tria căsătorie, cea „adevărată”, o nuntă fastuoasă, în care frumoasa a îmbrăcat o rochie lungă de mireasă, întreg clanul Kardashian, dar și invitații  lor, au ajuns în Italia.

Conform celebrei case de modă care a asigurat ținutele mirilor, Kourtney Kardashian a purtat o rochie unică DGAltaModa din dantelă albă de mătase și satin și un voal dramatic brodat manual. Pentru rochie, Domenico Dolce și Stefano Gabbana s-au inspirat din figurile iconice ale lenjeriei italiene și din ceea ce înseamnă „la dolce vita”.

Mireasa a primit o rochie unică Dolce & Gabbana

„Corsetul pune în valoare silueta datorită unui design bogat în tăieturi rafinate și realizat în urma unor tehnici de croitorie experte care pun în valoare feminitatea. Kourtney poartă un voal larg și lung din tul cu aplicații florale din dantelă inspirate de florile din grădinile Portofino. Voalul a fost brodat manual cu o reprezentare mare a Fecioarei Maria și cu cuvintele „family loyalty respect”.

Broderia, realizată cu tehnica „punct de cruce”, amintește de tatuajul soțului ei, Travis, și este un simbol al alianței, respectului și devotamentului comun. Look-ul a fost completat de mănuși din tulle și pantofi din dantelă albă”, au transmis reprezentanții Dolce & Gabbana.

Travis Baker a purtat un costum din lână neagră italiană superfină

Mirele, Travis Barker, a purtat la ceremonie un sacou la două rânduri de nasturi, cu revere ascuțite, pantaloni clasici cu pliu presat și bandă laterală, ambele din lână neagră italiană superfină, cu detalii de smoking din satin de mătase negru. „Ambele piese de îmbrăcăminte au fost realizate la comandă: croiala, alegerea materialelor, studiul proporțiilor, atenția atentă la detalii, combinațiile, au ca scop crearea unei piese unice, cu o potrivire perfectă. Jacheta este în întregime lucrată manual, urmând cu strictețe toate pasajele tradiției sartoriale italiene.

Pe partea din față a jachetei se aplică pânza, apoi părul de cal și, în final, nervurile cu o lucrătură abilă cu acul, care dau formă și întăresc structura hainei. (…) Întregul articol vestimentar este finisat cu cusături și butoniere realizate manual. Pentru a pune în valoare și interiorul hainei, a fost aleasă o căptușeală somptuoasă din satin de mătase neagră. Look-ul a fost completat cu o cămașă albă, un papion din satin de mătase neagră, o broșă cu cruce aurie cu cristale negre și pantofi de tip Creepers”, au mai informat cei de la Dolce & Gabbana.

Stefano Gabbana și-a pus la dispoziția mirilor superiahtul de 50 de milioane de euro

Ceremonia a început duminică, la scurt timp după ora locală 19.30, când de pe superyacht-ul Regina D’Italia, ancorat în largul portului Portofino, a sunat din goarnele sale cu putere. Kourtney și Travis au fost cazați pe iahtul în valoare de 50 de milioane de lire sterline, care aparține lui Stefano Gabbana, cofondatorul Dolce & Gabbana. Sunetul asurzitor a răsunat în jurul portului Portofino, speriind pescărușii și determinând turiștii să se uite surprinși în jur.

Oaspeții au fost și ei transportați pe apă în bărci somptuoase și apoi au urcat treptele spre Castello Brown, unde a avut loc nunta. O femeie blondă, care părea să joace rolul lui Kourtney, în vârstă de 43 de ani, a fost văzută intrând în grădina castelului, pentru a distrage atenția paparazzilor. Acordurile melodiei Ave Maria, cântată pe o melodie compusă de Franz Schubert în 1825 și considerată una dintre cele mai populare și romantice melodii de nuntă din toate timpurile, au răsunat în timp ce falsa mireasă și-a făcut intrarea.

Doi bărbați păreau să țină trena în spate, asumându-și aparent rolul posibil de domnișoare de onoare și de paji, cu doar câteva ore înainte de ceremonia în care vedeta de reality-show Kourtney se va căsători cu bateristul Travis, scrie Daily Mail.

Travis și Kourtney s-au cunoscut prin intermediul fostei iubite a artistului, Paris Hilton

Cuplul s-a întâlnit în 2006, când Barker se întâlnea cu Paris Hilton, iar Kim lucra ca organizator de dressinguri și stilist al acesteia. Toboșarul de la Blink-182 și vedeta de reality-show au păstrat o prietenie strânsă de-a lungul anilor, ieșind împreună și luând cina în numeroase ocazii. Ei au stârnit primele zvonuri legate de o relație, abia în ianuarie 2021 și și-au confirmat idila pe Instagram după Ziua Îndrăgostiților, anul trecut. Nu după mult timp, Barker și-a tatuat prenumele lui Kardashian pe piept.

După mai puțin de un an de relație, Barker a cerut-o în căsătorie pe Kardashian în octombrie 2021 cu un inel de logodnă oval de mari dimensiuni, într-un decor înconjurat de trandafiri roșii și lumânări pe plaja hotelului Rosewood Miramar din Montecito, California. Membrii familiei, inclusiv Khloé, Kim și Kris, s-au alăturat cuplului pentru o cină intimă după cererea în căsătorie.

Înainte de Barker, Kardashian s-a întâlnit cu modelul Younes Bendjima timp de trei ani. Ea și fostul Scott Disick împart, de asemenea, trei copii: Mason, Penelope și Reign. Barker a fost căsătorit anterior cu Shanna Moakler, și are și el trei copii: Atiana, Landon și Alabama. Cu toții au participat la nunta pentru care familia a închiriat un castel  în Italia.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre