„Love you” ( Te iubesc) a scris Mădălina Ghenea deasupra unei fotografii alb-negru pe care a postat-o pe Instagram. Vedeta poartă o ținută scurtă albă și espadrile Chanel întreg ansamblul punându-i la valoare silueta subțire. Ea se află alături de Andrea Castagnola, celui căruia își face dedicația, pe un teren de golf.
Într-o postare alăturată, un clip color, Mădălina Ghenea apare alături de același tânăr în ipostaze cat se poate de afectuoase cei doi, pe terenul de golf schimbă zâmbete și vorbesc despre ceva ce îi amuză copios. Vedeta de cinema și modelul izbucnește într-un ras de nestăvilit în momentul în care partenerul său îi spune ceva. Distracția este așa de mare încât cei doi nu se mai pot concentra la ceea ce aveau de făcut și se opresc ca să râdă.
Ce spune Măîdălina Ghenea despre Andrea Castagnola
De-a lungul timpului, Mădălina Ghenea a avut bărbați celebri ca parteneri, dar a și fost „cuplată” de presă, cu foarte mulți, fără ca între ei să existe, în realitate, vreo poveste de amor sau măcar vreun interes în acest sens. Andrea Castagnola intră, se pare, în a doua categorie. De altfel, după ce, vara trecută, presa italiană a dat drept certă relația vedetei cu acest tânăr, Mădălina Ghenea a dezmințit totul și a făcut lumină.
„Ne cunoaștem de câțiva ani și am fost de foarte multe ori fotografiați împreună, chiar am postat pe Instagram sute de poze și video-uri împreună, tocmai pentru că nu avem nimic de ascuns. Îmi pare rău să vă dezamăgesc a cincea oară în doar câteva săptămâni, dar eu și Andrea Castagnola nu formam un cuplu, mă amuză foarte tare că în fiecare an, de câțiva ani este tot ‘noul iubit’ când de fapt este doar ‘vechiul’ meu amic”, a scris Mădălina Ghenea pe contul de socializare.
Actrița locuiește de câțiva ani în Italia, la Milano, alături de fiica ei. Mădălina are o fetiță, pe nume Charlotte, din relația cu afaceristul Matei Stratan. Românca a mai avut relații oficiale cu actorul Gerard Butler și designerul Philip Plein. Despre ea s-a scris și că s-a iubit cu Leonardo DiCaprio, Adrien Brody și Vito Schnabel.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook