Icoana muzicii pop, Madonna, în vârstă de 64 de ani le-a mulțumit moștenitorilor, dar și prietenilor și a împărtășit cu cei peste 19 milioane de urmăritori de pe Instagram câteva fotografii.
Într-un instantaneu, ea apare alături de Lourdes Leon, în vârstă de 26 de ani, care a afișat un semn al păcii în timp ce poza alături de iubita sa mamă. „Dragostea din partea familiei și a prietenilor este cel mai bun medicament. O lună după ce am ieșit din spital și pot reflecta”, a spus vedeta.
Într-o altă imagine, Madonna apare îmbrățișându-l pe fiul său, David, în vârstă de 17 ani. „Ca mamă, poți fi cu adevărat prinsă în nevoile copiilor tăi și în aparenta dăruire nesfârșită. Am văzut o latură a lor pe care nu o mai văzusem niciodată. Asta a făcut toată diferența. La fel și dragostea și sprijinul din partea prietenilor mei”, a continuat celebra cântăreață.
„Am plâns când am deschis acest cadou”
Printre postările vedetei apare și o fotografie în care Madonna ține în mână o fotografie înrămată. Un cadou din partea managerului său, Guy Oseary „Dacă măriți imaginea pe care o țin în mână, veți vedea un Polaroid făcut de Andy Warhol lui Keith Haring purtând o jachetă cu fața lui Michael Jackson pictată pe ea. Un triunghi perfect de strălucire. Artistul care a atins atât de multe vieți, inclusiv pe a mea.
„Le mulțumesc îngerilor mei”
Am plâns când am deschis acest cadou pentru că mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că sunt în viață. Și cât de norocoasă sunt că i-am cunoscut pe acești oameni și pe atât de mulți alții care, de asemenea, nu mai sunt. Și le mulțumesc tuturor îngerilor mei care m-au protejat și m-au lăsat să rămân pentru a termina de făcut munca mea”.
„Mă voi întoarce alături de voi cât de repede pot”
Reamintim că Madonna a fost găsită prăbușită pe podeaua apartamentului său din New York pe 24 iunie și a fost transportată de urgență la terapie intensivă, unde a fost intubată.
Ulterior, medicii au declarat pentru Daily Mail că artista era epuizată, slăbită și a fost de pas de o mare nenorocire din cauza unei infecții bacteriene. „Vă mulțumesc pentru energia voastră pozitivă, rugăciunile și cuvintele de vindecare și încurajare.
Am simțit dragostea voastră. Sunt pe drumul spre recuperare și sunt incredibil de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viața mea. Mă voi întoarce alături de voi cât de repede pot”, a fost primul mesaj al Madonnei după ce a ieșit din spital.
Una dintre cele mai iubite artiste din lume își va serba ziua de naștere pe 16 august.
Madonna este mama a șase copii, Lourdes, David, Rocco, Mercy, Stella și Estere.
„Să dansez puțin mă face să mă simt cea mai norocoasă stea din lume”
Cu ceva timp în urmă, Madonna a împărtășit pe rețelele de socializare și o filmare în care apare dansând pe melodia sa apărută în anul 1983, „Lucky Star”. „Să îmi pot mișca corpul și să dansez puțin mă face să mă simt cea mai norocoasă stea din lume. Mulțumesc tuturor fanilor și prietenilor mei!
Și voi sunteți stelele mele norocoase! Și la mulți ani cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a primului meu album”, a scris Madonna în descrierea clipul video, care a făcut referire la albumul „Madonna”, care conținea piese precum Holiday, Lucky Star și Burning Up.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook