Simona Ionescu / Redactor Șef

Abia acum a spus Viorica Dăncilă care este marele ei regret. Nu la asta te așteptai de la fostul premier

Abia acum a spus Viorica Dăncilă care este marele ei regret. Nu la asta te așteptai de la fostul premier
Discuțiile între femei, chiar dacă nu sunt prietene de-o viață, pot atinge dimensiuni profunde, chiar la prima întrevedere. E o deschidere aparte, care lasă intimități să iasă la iveală. Aseară, la Teo Show, Viorica Dăncilă a atins subiecte intime.

E greu să trăiești cu așa ceva, și e marele regret al fostului premier Viorica Dăncilă. În fața lui Teo, fostul premier social-democrat și-a deschis sufletul. Și a admis ceea ce o doare cel mai mult în viață.

Viorica Dăncilă a fost prima femeie-premier din istoria României și a candidat la funcția de președinte al țării. A fost criticată în fel și chip pentru că ținutele că purta broșe scumpe, că avea coc, că nu vorbea corect, că era susținută de Liviu Dragnea. Are 57 de ani și un regret imens.

Cariera politică a Vioricăi Dăniclă este cunoscută, însă despre viața ei personală se știu puține lucruri. Fostul premier a fost cât se poate de discret în această privință. Acum a decis să vorbească deschis despre trecutul ei.

Viața după a doua cea mai importantă funcție în stat

Viorica Dăncilă locuiește alături de soțul și fiul ei. Familia e completată de două animale de companie: cățelul Rocky și pisica Nuf Nuf. Așa cum au descoperit spectatorii Teo Show, casa fostului premier e plină de amintiri din cariera acestuia. Fostul prim-ministru a călătorit foarte mult în timpul mandatului de europarlamentar, și a adus câte o amintire din fiecare țară pe care a vizitat-o.

De 38 de ani, Viorica Dăncilă este căsătorită cu soțul ei, Cristinel. Cei doi au împreună un fiu, Victor.

Abia terminase facultatea când l-a adoptat pe Victor

Viorica Dăncilă a devenit mamă la numai doi ani după terminarea facultății, mai exact la 26 de ani. Ea l-a adoptat pe Victor. Fostul prim-ministru a povestit momentul întâlnirii cu fiul ei.

„La vârsta de 26 de ani l-am adoptat pe Victor. Viorica Dăncilă, la 26 de ani, era un om carea avea o meserie, un om stăpân pe picioarele lui, dar care nu cred că era era pregătit să facă acest pas. S-a întâmplat că-l văd pe Victor, o colegă lucra la o centrală telefonică, eram inginer și lucram la birouri. Mi-a spus într-o dimineață că un copil a fost abandonat și mai multe colege am fost să îi ducem copilului cele necesare.

Am mers, l-am văzut și în momentul acela am realizat că nu îl pot lăsa pe Victor acolo. Am simțit o legătură sufletească. Când am văzut ghemotocul acela mic că plângea și parcă își striga neputința și disperarea, eu am simțit că mi s-a adresat mie și că nu îl pot lăsa acolo. Familia a fost neîncrezătoare la început și e normal, aveam doar 26 de ani. Eram la început de drum și carieră, aveam doar doi ani de când am terminat facultatea”, a povestit Viorica Dăncilă, la Teo Show.

Marele regret al fostului premier Viorica Dăncilă

Fostul lider PSD nu a făcut dezvăluiri din perioada în care a fost la cârma Guvernului. Nu a scos la lumină aspecte din luptele interne din PSD. Ea a mărturisit că a trăit mereu cu o teamă că Victor s-ar putea simți exclus dacă ar fi făcut alți copii. Cumva, ideea i-a fost indusă de mama sa. Marele regret al Vioricăi Dăncilă este că nu are mai mulți copii.

„Da, este adevărat. Am avut multe discuții cu mama mea și îmi spunea după ce l-am luat pe Victor dacă aș mai avea un copil și o să fac diferența între ei. Sunt convinsă că nu aș fi făcut-o, dar am trăit cu această teamă ca Victor să nu se simtă exclus sau dacă iau o decizie să zică că am luat-o numai pentru el.

Este foarte bine pentru cine a înfiat să mai aibă copii. Acum regret, trebuiau să mai fie. Nu e bine să ai un singur copil, e bine să fie mai mulți frați. Eu sunt singură la părinți, Victor e singur la părinți”, a mai dezvăluit social-democrata.

Sursa foto: Adrian Pîclișan

Horoscop Minerva – 23 februarie. Ruperi neașteptate de coaliții. Leii sunt într-o fază extrem de creativă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre