Simona Ionescu / Redactor Șef

Un ofițer de poliție este urmărit penal de DNA pentru șantaj polițistă medic. Un medic estetician, de la o clinic privată,  a fost șantajat să-i dea 15.000 de euro, comunică procurori DNA.

Medic șantajat de o polițistă. I-a cerut 15.000 de euro

Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august, în cazul Alinei Georgiana Moroianu, subcomisar de poliţie în cadrul DGPMB – Poliţia Sector 6 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

DNA susţine că, în cursul lunii octombrie 2019, sub ameninţarea unui presupus dosar penal pentru evaziune fiscală, Alina Georgiana Moroianu ar fi constrâns un medic estetician de la o clinică privată să-i dea 15.000 de euro atât pentru ea, cât şi pentru o altă persoană.

Poliţista i-ar fi cerut medicului estetician suma respectivă pentru o fostă pacientă nemulţumită de intervenţia chirurgicală efectuată de acesta, ameninţându-l totodată cu depunerea unei plângeri pentru malpraxis şi cu comiterea unor acte de violenţă din partea pacientei şi a prietenului acesteia.

Polițista a primit 15.000 de euro de la medic

Ulterior, Alina Georgiana Moroianu ar fi primit direct de la medicul estetician suma de 15.000 de euro, din care şi-ar fi păstrat suma de 5.000 de euro, restul fiind dat pacientei nemulţumite.

În acest caz, DNA a dispus faţă de Alina Georgiana Moroianu luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de 2.000 de euro şi 16.100 lei ridicate de la aceasta cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Alina Georgiana Moroianu trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să nu părăsească teritoriul României şi să nu se apropie şi să nu comunice, pe nici o cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor.

Cazul șantaj polițistă medic a șocat opinia publică din România. O subcomisar de poliție din Sector 6 a fost acuzată de șantaj după ce a cerut 15.000 de euro unui medic estetician. Procurorii DNA au dispus măsuri stricte în acest caz grav de șantaj. Ancheta pe șantaj polițistă medic continuă cu control judiciar timp de 60 de zile, începând din august. Acuzațiile sunt foarte grave și vor fi investigate la fond. Iuliana Beregoi, prima reacție la scandalul influencerilor șantajați. Ce spune despre ancheta penală în care e implicată.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre