De asemenea, directorul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” a făcut precizări despre ucigașul care era elev în acea instituție și a lăsat două familii cu sufletul sfâșiat.
„Melis, eroul nostru, ai fost o lumină blândă în viețile noastre, un înger care ne-a adus bucurie și iubire necondiționată”
Femeia care i-a dat viață Melisei i-a anunțat pe prietenii adolescentei și pe toți cei care au cunoscut-o unde pot să-și ia adio de la ea.
„În urma tragicului eveniment petrecut ieri, în Grădina Botanică, îngerașul nostru scump se află, din această după-amiază, la Capela Bisericii Sf. Spiridon (în spatele Farmaciei 3F).
Melis, eroul nostru, ai fost o lumină blândă în viețile noastre, un înger care ne-a adus bucurie și iubire necondiționată. Îți vom purta amintirea în inimile noastre mereu! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău prețios!“, a scris pe Facebook mama Melisei, Ana Maria Lungu.
„A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție”
Și dacă mai exista vreun dubiu că ucigașul care i-a înjunghiat pe cei doi prieteni în Grădina Botanică din Craiova ar fi avut vreo problemă psihică, directorul liceului militar unde era elev a lămurit situația: băiatul a fost declarat apt în urma testărilor psihologice. „Elevul, în vârstă de 17 ani, a fost admis în Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” în anul 2020 și se afla în vacanța de vară.
Pe parcursul celor trei ani de studii, elevul a avut rezultate bune la învățătură. A absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave. A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învățământul militar liceal.
„Dacă fapta săvârșită e reală, va fi exmatriculat”
Conducerea instituției de învățământ va pune la dispoziția autorităților care desfășoară cercetările penale toate datele și informațiile necesare. În paralel, a fost numită o comisie internă pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs acest incident grav. Dacă organele abilitate vor declara că fapta săvârșită de către elev este reală, acesta va fi exmatriculat”, a spus Ioana Lădaru, directorul Colegiului Militar din Craiova. De asemenea, liceul a transmis condoleanțe familiei Melisei.
Băiatul înjunghiat are nevoie urgentă de sânge, după ce a pierdut patru litri
Prietenul Melisei se află și acum în stare gravă la spital. Medicii spun că a pierdut patru litri de sânge și cer ajutorul donatorilor. „Pacientul este în continuare internat în clinica ATI, în stare extrem de gravă, instabil. Primește tratament de terapie intensivă complex și susținut.
Este în permanență monitorizat, supravegheat și ingrijit de o echipă multidisciplinară de specialişti. Prognosticul este unul rezervat“, potrivit dr. Cristiana Geormăneanu, director medical la SJU Craiova. Cine poate dona, indiferent de grupa sanguină, sunt rugati să meargă la Spitalul Nr. 1 şi să specifice numele Bădică Emanuel, a menționat Gazeta de Sud.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook