Mihai Leu a muncit mult ca să-și cucerească soția. Cum s-au cunoscut cei doi

Mihai Leu a muncit mult ca să-și cucerească soția. Cum s-au cunoscut cei doi
A intrat în frumoasa lume a boxului la doar 9 ani, iar la 19 ani a fugit din țară. A vrut să trăiască liber, dar Mihai Leu nu s-a gândit cât de dor îi va fi.

A stat în Germania zece ani, perioadă în care n-a existat zi în care să nu gândească la țara lui. Mihai Leu a făcut declarații tulburătoare despre momentul plecării.

Mihai Leu a muncit mult ca să-și cucerească soția. Cum s-au cunoscut cei doi

Într-un interviu pentru Antena Stars, Mihai Leu a vorbit cu emoție despre momentul în care a plecat din România și cât de trist i-a fost sufletul cât timp n-a putut să vină acasă. La un moment dat, i-a fost atât de dor încât s-a dus la granița cu România, doar să vadă cum intră și ies mașini din țară.

„Pe vremea vechiului regim, fiind fugit din țară, nu aveam voie să intru. Adică, dacă intram, nu mai ieșeam”

”Nu aș pleca din România. Am fost plecat, am stat 10 ani în Germania, am văzut cum este să stai departe de casă și sincer nu aș mai vrea. Pe vremea vechiului regim, fiind fugit din țară, nu aveam voie să intru. Adică, dacă intram, nu mai ieșeam. Într-o dimineață, în Germania, m-am trezit, mi-am luat bagajul și am zis că mă duc până la granița cu România.

Am venit, am văzut cum intră și ies mașini din România, și apoi am plecat înapoi. Așa îmi era de dor. Eu imediat după revoluție am venit în România. Mi-am dorit să plec pentru că nu suportam regimul care era, dar aveam și o părere de rău pentru că îmi era foarte dor de casă, de familie.”, a declarat Mihai Leu.

De 23 de ani alături de soție

Tot în Germania și-a cunoscut și soția, o italiancă frumoasă pe care a reușit să o cucerească greu. Dar a știut că ea va fi partenera lui de viață și merită tot efortul. ”Soţia mea, Anna, este italiancă, dar casa ei este în Hunedoara. Am cunoscut-o în Germania. Se afla în vizită la nişte prieteni de-ai mei de acolo, mai exact la o prietenă care lucra la un bistro din Leverkusen.

Am văzut-o acolo, într-o seară, şi pot să spun că m-am îndrăgostit de ea pe loc. A trebuit să muncesc foarte mult ca să o cuceresc, dar am fost convins că vom rămâne împreună. Suntem de 23 de ani împreună, în luna februarie vom face 24 de ani, şi avem un băiat de 21 de ani, Marco, student în Timişoara.”, a declarat Mihai cu câțiva ani în urmă, într-un interviu pentru Adevărul.

După ce a renunțat la box, primul campion mondial al României s-a îndreptat către raliuri, a devenit și în acest domeniu campion, apoi alături de soție și fiu, organizatori de competiții auto.

Sursă foto: protv