Mihai Mălaimare a încheiat duminică noaptea maratonul artiștilor, care s-a desfășurat duminică, timp de 12 ore și jumătate, pe o platformă online și pe multe pagini de Facebook. Proiectul Art Maraton a fost gândit de Lavinia Șandru, actriță la rândul ei, pentru ca oameni care fac cultură în România să poată să spună cu ce probleme mari se confruntă, să ceară guvernaților ajutor ca să nu fie lăsați fără salarii și fără bucuria de a-și face meseria.
Directorul Teatrului Masca a spus că se gândește să demisioneze fiindcă nu știe ce să mai facă pentru a-și ține actorii și spectatorii. „La urma urmei sunt pensionar, mă duc acasă”. Spune că în timpul stării de urgență au încercat să facă ceva, să traverseze bine, într-un fel etapa.
„Trebuia să avem o premieră săptămâna trecută, am amânat-o pentru această săptămână, acum cine știe când se va juca… Niciodată nu s-a oprit activitatea teatrului, nici în timpul războiului și al altor evenimente grele. E trist. Nu se poate face teatru online. Publicul nu mai simte emoția. Filmul e altceva, rețeta de transmitere a emoției e alta. Simbioza actori-public este o simbioză deosebită. Să fii actor și stai acasă e un non-sens”, a spus Mihai Mălaimare.
Ce rămâne de făcut? – a întrebat și tot el a propus o soluție la care cei care dețin frâiele culturii să o ia în seamă.
„Cred cu tărie că trebuie să jucam, ca piesele trebuie jucate pe scenă și pot apoi să fie transmise online, dacă se crede că noi îmbolnăvim spectatorii. Actorii trebuie să fie pe scenă, în lumea creată de ei, de acolo pot transmite emoție și bucurie publicului. Nu putem să jucăm cu mască, deși am văzut și asta. Papa de la Roma, în plină pandemie, a ținut slujba de Paște singur, întins pe burtă și se ruga. Fotbalul se joacă fără public. Asta trebuie să fim lăsați și noi: să jucăm!
Sunt trist că oameni fără o pregătire foarte bună decid pentru mine, fără să mă întrebe, să vadă ce am de spus și eu, să spun și eu ce trebuie făcut”, a încheiat Mălaimare.
Art Maratonul Laviniei Șandru a radiografiat viața artiștilor din România
Duminică, au intrat în direct cu Lavinia Șandru nume importante ale scenei românești: actori, regizori, muzicieni, etc. În final s-a conturat o radiografie fină a condiției artiștilor în această perioadă a pandemiei de coronavirus.
„Voi intra în legătură video cu ei și vom vorbi despre menirea lor ca artiști, despre ceea ce i-a determinat să o ia pe drumul ăsta și despre cât de greu le este în această perioadă sau cum reușesc să se adapteze la aceste zile pe care nu credeam că vom ajunge să le trăim vreodată”, a anunțat înaintea evenimentului, Lavinia Șandru.
Printre artiștii care au participat la maratonul cultural s-au numărat Felicia Filip – soprana, Cristian Mihailescu – regizor, Camelia Pintilie – actrita, Andrei Duban – actor, Ovidiu Lipan Tandarica – tobosar, Mariana Pachis – regizor, Gabriel Cotabita – cantaret, Misha Ungureanu – Folk Frate – cantaret, Mirela Retegan – Gasca Zurli, Tomi Cristin – actor, Matilda Pascal Cojocarita – interpret muzica populară, Mihai Baranga – actor, Andrei Chireac – regizor, Mihai Napu – cantautor, Eugen Cristea – actor, Cristina Deleanu – actriță, Ada Lupu Hausvater – regizor, Siviu Biris – actor, Manuela Harabor – actrita, Tudor Giurgiu – regizor, Oana Popa – actrită, Andrei Păunescu – cantautor, Andreas Petrescu – actor, Bodo – Proconsul – cantaret , Adrian Istodor – actor, Camelia Popa- regizor, Maia Morgenstern – actriță, Mihai Mălaimare, actor.
Ada Hausvater: „Învățăm să alegem viața”
Unul dintre interlocutori a fost Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara, care a punctat faptul că „anul 2020 e un moment în care, pentru prima dată, trebuie să ne demonstrăm liberul arbitru. Învățăm să alegem viața”.
Teatrul timișorean a început repetițiile online în luna august, și a deschis scena în septembrie. Date fiind condițiile existente, instituția a construit un nou spațiu de joc, în aer liber, scena A ut DOR, care se găsește în Parcul Civic.
Pentru această scenă a fost realizată selecția spectacolelor care s-au jucat în cadrul FEST – FDR 2020, singrul festival de teatru organizat în această perioadă, eveniment care a durat 15 zile și care a prezentat spectacole de dramaturgie românească prezentate de peste 10 instituții teatrale din România. Apoi a urmat o premieră, scoasă pe 9 octombrie, Homer 2020.
„Scena A ut DOR era expresia unei nevoi nebune de a ne întoarce la public, de a reîntâlni oameni, de a regăsi această conexiune fără de care societatea nu există. Trebuie să învățăm să visăm împreună peste măști, în spatele măștilor. Nici nu mai contează măștile. Contează că trăim, contează că putem fi împreună, într-un fel și trebuie să găsim această formulă. (…)
Cred că e foarte important să depășim acest moment cu convingere, cu grijă, cu respectarea regulilor. E un moment greu, dar trebuie să jucăm cinstit toți în această situație. (…) 2020 va fi probabil un nou început a ceva. E un an de cumpănă dificil, dar în același timp cred că este un an extraordinar: învățăm să fim corecți, învățăm să jucăm, învățăm să alegem viața.
Trebuie să înveți să lupți și să câștigi viața. Și, într-o astfel de luptă, pe viață și pe moarte aș putea spune, totul este foarte cinstit. Cred că umanitatea are această șansă de a învăța să aleagă viața și de a lupta frumos pentru viață”, a spus Ada Hausvater.
Kim Kardashian povestește plângând cum a fost torturată și jefuită într-un hotel
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook