Zelenski, dușman al românilor?
„Este o persoană nefrecventabilă Zelenski pentru mine”, a spus Mircea Badea aseară, la Antena 3. „De ce? Pentru felul în care se comportă cu minoritățile, pentru felul în care practic interzice limba română, deși minoritatea română de pe teritoriul ăla este minoritatea autohtonă, cum sunt și tătarii.
Adică erau români până când s-au schimbat granițele, n-au plecat de acolo. Nu, ei au rămas unde erau. Doar că s-au schimbat granițele, pentru că a venit tătucul Stalin.
Şi nu e o gafă ce a făcut Zelenski, e clar că e politică programată. O afirm, fără niciun fel de emoție pentru eventuale etichetări ale mele de către tot felul de CTP-eii, USR-eii și tefeliști. Mă doare în cot de ei.
„Așa ceva eu nu pot să tolerez. Este inadmisibil”
Deci, pentru felul în care Zelenski se comportă cu minoritatea românească, cu limba română și, mai nou, cu preoții din bisericile ortodoxe.
Așa ceva eu nu pot să tolerez. Este inadmisibil. Pot să fac o distincție fără niciun fel de problemă între război și, practic, ura mea față de acțiunea Rusiei și persoana domnului Zelenski”, a spus prezentatorul emisiunii „În gura presei”.
Președintele Ucrainei a șocat când a declarat că nu știe dacă Putin mai e în viață
Comentariul lui Zelenski l-a frapat pe Mircea Badea, iar cel din urmă a emis o analiză logică din care reiese că președintele Ucrainei își dărâmă singur imaginea pe care a construit-o. Cea că dictatorul Putin a invadat Ucraina.
„Nu mă interesează ce declară Zelenski niciodată. Dar dacă m-ați întreba, după părerea mea, e un delir. Presupunând după ce a murit Putin de 100 de ori, după ce a căzut pe scări și a făcut căcuță, după toate tâmpeniile pe care le-am auzit, toate fake news-urile, toate lucrurile astea insalubre, ca informație, pe care le-am auzit, hai să presupunem că Putin e mort.
Este foarte grav, pentru că înseamnă că Rusia n-a fost târâtă în acest război de un personaj dictatorial dement și că există o voință care excede o singură persoană, oricâtă putere ar avea ea.(…)
Eu zic să-i dăm în limbaj contemporan american, să-i dăm skip acestei declarații”, a spus Mircea Badea, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3 CNN.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook