Simona Ionescu / Redactor Șef

De ce Mircea Badea nu vrea cadouri de ziua lui. Împlinește 47 de ani

De ce Mircea Badea nu vrea cadouri de ziua lui. Împlinește 47 de ani
Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, nu vrea cadouri sau petrecere de ziua lui. Vedeta împlinește vârsta de 47 de ani pe 24 februarie, chiar de Dragobete.

Mircea Badea va împlini 47 de ani, pe 24 februarie, chiar de Dragobete. Nici nu vrea să audă de petrecere ori cadouri.  ”Face urât de tot”, ne-au spus apropiați ai familiei.

De ce Mircea Badea nu își serbează ziua

Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, a fost sărbătorit cu lâmâi când a împlinit 16 ani de la prima emisiune pe acest post de televiziune.

Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, a fost sărbătorit cu lâmâi când a împlinit 16 ani de la prima emisiune pe acest post

Singur, la măsuță. Unii îi admiră, alții îl înjură, dar a doua zi toată lumea comentează subiectele puse în discuție de jurnalist.

De Valentine’s day a spus că ”a comandat” un TIR cu Emetiral, ca să îi treacă greața de atâtea inimioare și declarații de dragoste de pe Internet. La fel spune și despre Dragobete, o sărbătoare pe care el nu o recunoaște.

Ghinion! Este născut chiar în ziua de Dragobete, așa că va fi nevoit să mai facă o comandă de Emetiral.

”Nici nu vrea să audă de cadouri. Face foarte urât când aude. Îi plac ceasurile, stilourile și cărțile, dar le cumpără chiar el.

Din cauza pandemiei, toată familia este prudentă. Abia dacă și-a întâlnit părinții și sora. Totuși, va primi un cadou frumos, de suflet, de la Carmen (n.r. Brumă, iubita) și de la sora lui”, ne-a spus apropiați ai familiei.

Mircea Badea va avea și tort, dar unul fără gluten pentru că are boala celiacă. Până la un moment dat când, cofruntându-se cu probleme de sănătate, a zis că are ceva serios.

S-a dus la toți doctorii de pe ”planeta asta”. N-au știu ce să-i facă, nici unul nu l-a putut ajuta. Salvarea a venit de la nutriționistul Gheorghe Mencinicopschi care a scris o carte despre boala celiacă.

Mircea Badea, familia

Știe toată lumea despre șpagatul pe două scaune a lui Mircea Badea, dar în realitate chiar este un sportiv cu adevărat.

De aceea, am fost surprinși să aflăm de la surse apropiate că Mircea Badea citește foarte mult, mai ales poezii.

”Citește poezii ale lui Nichita Stănescu și ale lui Marin Sorescu. Nu le citește, de fapt, le devoră. Termină o carte în câteva ore sau cel mult o zi.

Și băiețelul lui, Vlăduț (6 ani), care citește de la 3 ani, este la fel: spune că a citit o pagină în câteva zeci de secunde. Dacă îl întrebi ce a citit, știe să răspundă. Cred că are memorie fotografică.

Sora lui Mircea, Naty, este la fel. A scris două cărți de poezii și un roman, pe telefon. Cărțile s-au vândut ca pâinea caldă.

Nepota Ana, celebra Rontzi, este o elevă de 10 pe linie și câștigătoare a mai multor olimpiade. Nu lasă cărțile din mână”, ne-a spus un apropiat.

Vedeta se iubește cu Carmen Brumă

Mircea Badea are o relație cu ”top-modela” Carmen Brumă. Vlad, băiatul lor, va împlini 7 ani, pe 14 mai.

Vlăduț este un băiețel adorabil, știe să citească încă de când avea 3 ani
Mircea Badea are o relație cu ”top-modela” Carmen Brumă. Vlad, băiatul lor, va împlini 7 ani, pe 14 mai

Vlăduț este un băiețel adorabil, știe să citească încă de când avea 3 ani, cifrele până la 100 și recunoaște orice tip de mașină.

Încă de când era în burtica mamei, Vlăduț a fost celebru. Tatăl lui, Mircea Badea, a anunțat în emisiunea pe care o realizează că urmează să aibă un băiețel.

Telespectatorii au început să îi sugereze sute de nume pentru bebeluș, iar Mircea Badea a decis să-l numească provizoriu ”Vasilică 2014”. Culmea este că Vladuț s-a născut chiar într-o zi de 14, în luna mai, anul 2014.

Cele două vedete tv sunt împreună de 20 de ani, dar încă nu au planuri de nuntă.

Cei doi au explicat de mai multe ori de ce nu au oficializat relația. ”Longevitatea în cuplu nu are legătură cu nişte simple formalităţi. Sunt suficient de multe acte în viaţa mea în acest moment”, a declarat la un moment dat Carmen Brumă.

Carmen Brumă a mai spus:  “Am primit toate inelele pe care mi le-am dorit.”


Dezvăluiri despre „joaca” lui Mircea Badea. Ce bani câștigă din pariuri sportive

Mircea Badea era să pice la Bacalaureat. Ce notă a luat la Filosofie

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre