Simona Ionescu / Redactor Șef

Mirela Vaida nu o iartă pe femeia care a atacat-o. Ce demers face

Mirela Vaida nu o iartă pe femeia care a atacat-o. Ce demers face
Apar noutăți în legătură cu incidentul prin care a trecut Mirela Vaida vineri, 19 martie, petrecut înainte de începerea emisiunii „Acces direct” de pe Antena 1. Așa cum vă amintiți, chiar înainte de începerea emisiunii când Mirela Vaida făcea sumarul în studio a apărut o femeie complet dezbrăcată, care a aruncat spre prezentatoare un pietroi de dimensiuni considerabile.

UPDATE:

Mirela Vaida a ajuns la Poliție cu puțin înainte de ora 14,00. Vădit emoționată  de cele întâmplate, vedeta aproape a izbucnit în plâns atunci când a trebuit să răspundă întrebărilor ziariștilor, rememorând clipele dramatice prin care a trecut în timpul emisiunii din 19 martie.

„Nu mă simt bine, nu am mai fost niciodată să depun o plângere la poliție. Cred că emisiunea de astăzi va fi greu de dus”, a mărturisit Mirela Vaida. Aceasta a explicat că nu o cunoaște pe femeia care a agresat-o. Nu avea de unde. De altfel, emisiunea „Acces Direct” nu are public. Mirela Vaida însă e cu adevărat speriată de episodul agresiv care se putea solda cu rănirea ei, sau mai grav, și crede că agresoarea nu a ajuns acolo de capul ei, ci a venit „la pont”.

Crede că agresoarea a acționat „la pont

„Nu o cunosc pe femeie și nu știu cum o femeie cu probleme psihice poate ajunge și poate trece de intrare în studio exact la momentul desfășurării emisiunii. Cred că aceasta a acționat la pont. Noi în ultima vreme am realizat o serie de anchetă și investigației în legătură cu care au existat multe presiuni”, a mai explicat Mirela Vaida.

De asemenea, prezentatoarea a adus în discuție faptul că de mult timp primește amenințări, inclusiv pe rețelele sociale. A luat o decizie radicală și față de cei care o amenință în scris, pe rețelele sociale. „Primesc foarte multe amenințări. Voi depune plângere penală și pentru acestea. Mai nou, toată lumea în mediul online își permite orice”, a mai declarat Mirela Vaida la intrarea în sediul Secției 4 Poliție.

ARTICOLUL INIȚIAL:

Așa cum Rețete și vedete a relatat chiar atunci, vedeta TV a intrat în stare de șoc, iar acum Mirela Vaida a decis că nu o iartă pe femeia care a atacat-o. Prezentatoarea a decis ce va face în continuare. Vedeta va merge azi la Secția 4 Poliție să depună plângere împotriva agresoarei.

Potrivit informațiilor apărute în presă, agresoarea ar fi fost externată de la Spitalul Obregia pe data de 12 martie, cu diagnosticul de „retard”. Femeia are domiciliul în Iași. La spital a spus că a vrut să se răzbune pe Mirela Vaida pentru că aceasta îi datorează 300 de lei.

„Cel mai probabil cineva a adus-o cu maşina până în parcare, sau ea a venit pe jos. Îmbrăcată, evident. După care atacatoarea a intrat în studio pe drumul nepăzit, s-a dezbrăcat în fața ușii și a pătruns în platou goală”, spune Sorin Ovidiu Bălan, un colaborator permanent al emisiunii Acces Direct de la Antena 1.

Mirela Vaida nu o iartă pe femeia care a atacat-o

„Mirela Vaida se teme în continuare pentru viața ei. Și pe rețelele de socializare primește niște amenințări. Astăzi (n.r. luni, 22 martie), va veni să depună o plângere. Dosarul își va urma cursul firesc. Din datele pe care le avem, am reușit să aflăm că agresoarea este o femeie, de 40 de ani, din Iași.

Polițiștii Secției 4 au încercat să stea de vorbă cu această femeie. Înțelegem că are și ceva probleme de sănătate. Dacă se va dovedi că a avut discernământ, riscă să petreacă ani buni în spatele gratiilor”, a spus Roxana Ciucă, luni dimineață, la Antena 3.

Sursa foto: Instagram, Acces Direct

„Tu cu Andra mai sunteți împreună?” Răspunsul a fost sec: „Nu”. Încă o despărțire în showbizul autohton

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre