Simona Ionescu / Redactor Șef

Momente tensionate în procesul lui Johnny Depp cu fosta soție. Scandal în sala de judecată

Momente tensionate în procesul lui Johnny Depp cu fosta soție. Scandal în sala de judecată
Procesul momentului, în care actorul Johnny Depp a chemat-o în instanță pe fosta sa nevastă, acuzând-o de defăimare, trece prin momente tensionate. Cineva a fost dat afară din sala de judecată.

Prietena apropiată a lui Amber Heard, jurnalista britanică Eve Barlow, a fost dată afară din sala de judecată în timpul procesului, la ultimul termen.

Surse care au participat, săptămâna trecută, la procesul pentru defăimare în valoare de 50 de milioane de dolari, au declarat pentru Pagesix.com că Barlow – fostul editor adjunct al „bibliei muzicale” NME și colaborator al publicației New York Magazine – a intrat în conflict cu judecătorul trimițând mesaje pe Twitter din primul rând al sălii de judecată, loc care este de obicei rezervat consilierului juridic al părții aflate în proces.

Barlow, care a fost aparent nedezlipită de Heard în ultimul an, se presupune că a acționat ca parte a echipei juridice a actriței și chiar a încercat să intervină în proces influențând martorul lui Depp, Gina Deuters.

Martorul lui Johnny Depp, dat afară din sală

Potrivit unor persoane din interiorul tribunalului, Barlow a încercat să pledeze pentru Heard, cerând echipei sale juridice să-i arate judecătorului Penney S. Azcarate că Deuters ar fi fost un martor compromis. Barlow ar fi adus în discuție o postare de pe rețelele sociale a lui Deuters, susținând că este o postare recentă din proces. De fapt, postarea în cauză a fost de fapt distribuită în 2021, în timpul procesului anterior al lui Depp împotriva ziarului londonez, The Sun.

Deuters – care este soția angajatului lui Depp, Stephen Deuters – a recunoscut joi că a văzut clipuri ale procesului în mediul online, înainte de a depune mărturie. Și ea a fost scoasă din sala de judecată, iar mărturia ei a fost radiată din dosar.

Avocații și-au luat revanșa: prietena lui Amber Heard, scoasă și ea din sală, definitiv

Avocații lui Depp au răspuns introducând o moțiune pentru a-i interzice definitiv accesul lui Barlow în sala de judecată, pe care judecătorul a aprobat-o.  „Amber a avut cel mai apropiat prieten al ei, jurnalist, să stea în rând cu echipa ei de avocați la proces, aceasta transmițând live pe Twitter informații din sală”, a transmis sursa citată de Pagesix.com.

Judecătorul Azcarate a avut o reacție dură către Barlow și, potrivit stenogramelor instanței, a spus: „Ea a transmis pe Twitter, live, din sala mea de judecată. Doamna Barlow nu se întoarce în sala de judecată în timpul acestui proces”.

Există, de fapt, două procse între Heard și Depp

Depp, în vârstă de 58 de ani, a dat-o în judecată pe fosta lui soție, Amber Heard, în vârstă de 35 de ani, pentru defăimare în Fairfax, Virginia, în urma unui articol de opinie din 2018 pe care l-a scris pentru The Washington Post despre supraviețuirea în timpul violenței domestice.

Depp – care a fost căsătorit cu Heard din 2015 până în 2017 – susține că fosta sa soție a inventat acuzații de abuz în încercarea de a obține un acord uriaș de divorț, care i-a afectat cariera. Disney a renunțat la Depp pentru rolul căpitanului Jack Sparrow – în franciza de miliarde de dolari „Piratii din Caraibe”- la doar patru zile după publicarea editorialului.

Între timp, Heard este neclintită și susține că a spus adevărul. De asemenea, și ea l-a dat în judecată pe Depp pentru 100 de milioane de dolari. În ultima săptămână, avocatul lui Heard, Ben Rottenborn, a susținut că dovezile vor arăta cum clientul său a suferit abuzuri domestice din partea lui Depp, și că aceste abuzuri „au luat multiple forme”, inclusiv abuz fizic, emoțional, verbal și psihologic, precum și „violență sexuală” .

Purtătorul de cuvânt al lui Depp neagă cu fermitate acuzațiile și susține ca sunt pur și simplu „fictive”.

Sursa foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre