Mormintele ascunse ale Sfinților din Catacombe. Intrigi și mistere

Intrigile și misterele martirilor morți de mult timp încearcă să fie deslușite în zilele noastre. Iată povestea fascinantă a Sfinților din Catacombe.

Originile sfinților din catacombe

Povestea Sfinților din Catacombe ne duce înapoi în timp, până la primele începuturi ale creștinismului în Roma. Încă de la primii lor pași, adepții lui Hristos au suferit foarte mult. Persecuțiile, exilul, martirajele și pogromurile, acestea au fost caracteristicile triste și tumultoase ale primelor secole ale creștinismului. Dar lucrurile s-au schimbat, iar ceea ce odată era persecutat, în cele din urmă este acceptat.

Și astfel, creștinismul a devenit religia de stat a Romei. În anul 380 d.Hr., împăratul Teodosie I a emis Edictul de la Tesalonic, punând capăt soartei sumbre pe care trebuiau să o îndure creștinii și introducând locuitorii orașului Roma într-o nouă eră de cult religios.

Îndată ce noua religie s-a stabilit și a fost acceptată, oamenii și-au mutat credința către povestea Învierii și, destul de curând, înhumarea a devenit alegerea populară. Mormintele, sarcofagele și mormintele elaborate pentru cei bogați au preluat rapid controlul, iar oficialii Romei au rămas fără spațiu de înmormântare.

Etruscii au creat catacombe în vremuri anterioare Romei

La scurt timp după aceea, au fost construite numeroase catacombe separate, șerpuind pe sub străzile Romei, clandestine și pline de mister, unele dintre ele întinzându-se pe o lungime de 20 de kilometri. Iar în ele, dormind în tăcere sub un oraș atât de plin de viață și de plăceri pământești, zăceau trupurile unor creștini devotați, martiri și cetățeni, enigme mute îngropate.

Atunci a început crearea unor catacombe mari, întinse și adesea complexe. Aceste sisteme de tuneluri cavernoase nu erau o noutate, pentru că etruscii le-au creat în vremuri anterioare Romei, iar acest lucru le-a oferit cetățenilor o bază de lucru.

Odată cu pierderea bruscă a numeroase relicve și opere de artă, oficialii catolici au decis să se folosească de recentele redescoperiri ale catacombelor subterane ale Romei din 1578, creând un plan unic pentru a reaprinde credința zdruncinată a adepților săi din întreaga Europa.

Rămășițe umane decorate cu bijuterii scumpe

Oficialii Vaticanului au exhumat în mod sistematic mii de schelete care zăceau îngropate în catacombele labirintice ale Romei – trimițându-le în orașe și biserici din întreaga Europă. Aceste schelete nu aveau de obicei nicio semnificație, erau rămășițele primilor cetățeni creștini ai Romei, doar câteva dintre ele fiind posibile rămășițe ale unor martiri creștini.

Cu toate acestea, oficialii bisericii au făcut eforturi mari pentru a decora aceste rămășițe, acoperindu-le cu cele mai scumpe bijuterii, coroane, perle și fire de aur și argint. Enigma și popularitatea acestor sfinți nou descoperiți s-au răspândit rapid în orașele catolice bogate ale Europei și, în scurt timp, fiecare oraș important a avut propriul martir mumificat.

Sfinți și martiri precum Demetrius, Pancras, Vibiana, Saturninus, Verena, Munditia și Honoratus au devenit rapid relicvele de care se mândresc orașele din Germania, Austria și Elveția.

Sfântul Pancras din Roma

O poveste plină de enigmă creștină este cea a Sfântului Pancras, un martir al creștinismului timpuriu ale cărui presupuse rămășițe ar avea o călătorie care se întinde pe parcursul secolelor. Născut în Frigia, în jurul anului 289 d.Hr., Pancras și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, ajungând la Roma, sub îngrijirea unchiului său. În această metropolă întinată, Pancras a devenit un creștin devotat, credința sa fiind marcată de un zel extraordinar.

Astfel, în timpul persecuțiilor infame ale creștinilor sub conducerea lui Dioclețian în anul 303 d.Hr., Pancras, în vârstă de paisprezece ani, a fost capturat și i s-a ordonat să facă un sacrificiu păgân zeilor romani. Un creștin devotat, Pancras a refuzat și a rămas sfidător în credința sa, chiar și atunci când a fost copleșit de promisiuni de aur și bogăție.

În cele din urmă, ca urmare a sfidării și a credinței sale ferme, Pancras a fost martirizat, decapitat de soldații romani pe Via Aurelia. Trupul său a ajuns în catacombele de sub Roma și, în loc să fie predat odihnei veșnice, a sfârșit prin a avea parte de o călătorie pe cinste. Astăzi, aceste rămășițe se odihnesc într-o manieră atipică pentru un martir creștin timpuriu, dar Sfântul Pancras nu pare să se supere…