Nelu Ploieșteanu și povestea melodiei „La Chilia-n port”

Nelu Ploieșteanu și povestea melodiei „La Chilia-n port”
Aproape că nu există român care să nu cunoască versurile și să nu fi fredonat vreodată „La Chilia-n port”. Nelu Ploieșteanu a pus melodia pe disc. Și  fiind lăutar cunoscut, și-a legat numele de ea. Nu a compus-o, însă, el.

Ultimele evenimente ne duc cu gândul la Nelu Ploieșteanu și povestea melodiei „La Chilia-n port”. Pare cea mai cunoscută din repertoriul artistului care a scos 15 albume și care, pe finalul vieții s-a apucat să cânte trap alături de Alex Velea. Puțină lume știe că nu era piesa lui. Undeva prin 2010, la Galați  a murit Traian Spiru. I se spunea Puiu. El este,  în realitate, autorul celebrei melodii.

Versurile originale erau acestea: „Când privesc departe-n zare/ Mă cuprinde-un dor/ Când văd păsări călătoare/ Tare-aş vrea să zbor/ Să trec munţii spre câmpie/ Să trec Dunărea/ Să văd balta argintie/ Ah, la Dobrogea! / Iese trenul pe sub munte/ ca un şarpe lung/ taie râuri, muşcă punte/ telegrafii fug. Uite Dunărea în zare, uite salcia/ I-auzi şuer de vapoare/ Ah, la Dobrogea“.

Trimis de comuniști la reeducare

Traian Spiru, cunoscut ca Puiu Spiru, s-a născut la Luncaviţa, judeţul Tulcea, în prima zi a anului 1927. A venit pe lume într-o familie de greci. Erau bogați ai lui. Când s-au trecut la cele veșnice au lăsat moștenire până și o  biserică şi o clopotniţa.

Fiind consideraţi chiaburi părinţii lui Traian au fost trimişi de comunişti în lagărele de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. După ce s-au întors, casele fiindu-le confiscate, au trăit în bordeie, unde au şi sfârşit. la rândul său, Puiu a ajuns pe şantierul de reeducare de la Bicaz, la muncă silnică, trimis tot de comuniști. Asta i-a ucis viitorul. În copilărie avusese profesori de muzică și pictură, pentru că era foarte talentat. Cânta tot timpul, iar părinții voiau să îl lase să își dezvolte latura artistică.

Destinul lui Puiu a fost răsturnat când a fost dat afară de la Conservator și trimis la Bicaz, la reeducare. După acest episod tânărul a fost nevoit să se angajeze la Galaţi, la şantierul naval, unde desena panouri propagandistice.

Când se întorcea acasă, povesteşte Ştefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa, el compunea cântece despre Luncaviţa şi despre Dobrogea, care aveau o rezonanţă veselă, însă când era departe de casă, la reeducare, cântecele sale erau triste. Aşa s-a născut în anul 1951 celebra melodie printre deţinuţi care iniţial s-a numit „La Dobrogea“, iar ulterior „La Chilia-n port“.

Melodia a devenit celebră după ce a cântat-o Ştefan Iordache

Melodia a prins foarte printre deţinuţii din puşcării. S-a transmis pe cale orală şi s-a modificat în funcţie de locul unde era cântată. „Deşi cântecul a devenit celebru după Revoluţie, noi, cei din Luncaviţa, ştiam cântecul lui Puiu, care avea un mesaj foarte simplu: el îşi imagina că pleacă de la Bicaz şi vine spre Dobrogea, drept dovadă şi titlul iniţial pe care îl avea melodia, La Dobrogea.

Dar ea a devenit cunoscută pentru că a fost cântată de Ştefan Iordache în Cel mai iubit dintre pământeni”, spunea primarul din Luncaviţa, citat de ziariștii de la Adevărul.

A murit Nelu Ploieșteanu

În urmă cu șase ani, Nelu Ploieșteanu povestea că Ștefan Iordache i-a cerut s-i cânte melodia asta, și altele, la sicriu, când va fi să moară. „Mi-a ajutat Dumnezeu să fiu contemporan cu mari actori. (…) Nu i-am văzut niciodată beți, cântam până la ziuă, plângeam, dansam, făceam tot ce e posibil frumos”, și-a amintit Nelu Ploieșteanu, în 2015.

„Omul cu acordeonul“, aşa cum mai era numit Puiu Spiru, a compus peste 200 de cântece despre Luncaviţa şi Dobrogea, în general. Foarte multe dintre acestea au intrat în folclorul naţional și nu se mai știe cine le-a compus, de fapt. La 23 august 2010, Puiu Spiru a murit în urma unei comoţii cerebrale. Locuia la Galaţi, singur, într-o garsonieră. Peste ani, primarul atașat de el a obținut acordul rudelor și i-a mutat rămășițele pământești în satul natal.

La Chilia-n port

Bate-un vânt rece din  baltă la Chilia-n port,

Bate-un vânt rece din  baltă la Chilia-n port,

Of, să vezi stuful cum se înalţă, să-l mai tai nu pot,

Să ce dureros,

Of, la Tătaru, la Chilia, vai ce dureros, măi,

Bate Lungu cu frânghia, ah ce dureros, măi.

Caraliul strigă tare: „dă-i hoţule, dă-i, măi,

C-au venit zece vagoane, dă-i hoţule, dă-i!“

Of, nu pot domne căpitane, rănile mă doare,

Nu pot, domne căpitane, rănile mă doare.

De dimineaţă pân’ la prânz, ah ce dureros,

O sută de roabe-am dus, ah ce dureros, măi,

Of, de la prânz şi până-n seară, vai ce dureros, măi,

Nu le mai ţin socoteală, ah ce dureros, măi!

Of, tot cu piatră colţurată, ah ce dureros, măi,

De nu se ia pe lopată, ah ce dureros, măi!

Stau în curtea închisorii  şi-mi vine să mor,

Când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,

Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,

Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor, măi.

Săpăm şanţuri după şanţuri, fără de folos,

Caraliul strigă tare: „lasă capu-n jos!“

Of, când ştiam că nimeni altul nu îmi răspundea,

Acum stau la ordonanţă, vai de viaţa mea!

Trece trenul printre munţi, ca un şarpe lung,

Încărcat cu deţinuţi, ah ce dureros, măi,

Of, şi-i lasă în Poarta Albă, ah ce dureros, măi,

Aicea-i pâinea mai neagră, ah ce dureros, măi!

Fraţilor de la Chilia, e de rău cu noi!

Ne mănâncă şerpăria, pe noi şi pe voi,

Of, s-o dăm dracului de trestie, pe el de turtoi,

Să mergem şi noi acasă, acasă la noi, măi,

Of, la copii şi la nevastă, acasă la noi,

La copii şi la nevastă, să fim de nevoi.

Nelu Ploieșteanu a murit. Lăutarul marilor actori ce poposeau în cârciuma „Șarpele roșu”, povestea unei vieți

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp