Simona Ionescu / Redactor Șef

Nepoții familiei Băsescu, așa cum nu i-ați mai văzut. EBA „dă din casă”

Nepoții familiei Băsescu, așa cum nu i-ați mai văzut. EBA „dă din casă”
Elena și Ioana Băsescu, fiicele fostului președinte al României, au mai postat de-a lungul timpului poze cu copiii lor. Foarte rar, însă, apăreau toți patru împreună, și aproape deloc cu ei la această vârstă. Am aflat acum și timpul pe care-l petrec împreună cu bunicii Maria și Traian.

Dacă tot a decis să revină în politică, Elena Băsescu a trebuit să răspundă și întrebărilor jurnaliștilor, atât despre intențiile ei în carieră, cât și despre viața sa privată, știut fiind faptul că nu mai este căsătorită și crește singură trei copii.

Fiica cea mică a lui Traian Băsescu a împlinit 42 de ani și e o mamă responsabilă, în ciuda răutăților care se abat asupra sa, de foarte multe ori din motive de simpatii politice. Are două fiice și un fiu.  Sofia (7 ani) și Traian jr (5 ani și jumătate) sunt copiii Elenei Băsescu și ai fostului soț, Bogdan Ionescu.

Mezina, Anastasia, este fiica Elenei și a fostului ei partener, Cătălin Gheorghe (27 de ani). „Nu mi se pare așa greu. Până la urmă, noi, femeile, suntem făcute să naștem, să aducem viață pe pământ, să-i îngrijim”, a spus EBA în emisiunea Vorbește lumea de la Pro Tv, unde a fost invitată după ce a apărut mascată în unicorn în show-ul de divertisment al postului.
În timpul săptămânii, când este la serviciu, Elena are ca ajutor o bonă. Sofia petrece mai mult timp cu bunica, pentru că merg împreună la călărie.  În weekend, însă, copiii rămân la părinții ei, ca ea să mai respire, iar ei să se bucure de nepoți. Celor trei li se alătură și Răducu, băiatul Ioanei, fiica cea mare a cuplului Maria și Traian Băsescu.

Elena Băsescu „a dat din casă” puțin, povestind despre relația cu copiii.

„Tata este un bunic foarte implicat, extraordinar de implicat. Acum este perioada în care îi arată fetiței mele Sofia cum să folosească e-mailul. Ea și-a făcut adresă de e mail.

În weekend rămân la mama și la tata. Nu dărâmă casa, am fost destul de stricți cu ei. Toată familia. Cred că nu au făcut ce fac copiii de obicei, haosul acela. Când le-am spus gata, este prea mult, prea multă gălăgie, au înțeles. Și pe tata îl ascultă doar dintr-o privire… e privirea aia care impune. E educația aia spartană”, a povestit EBA, în emisiunea prezentată de Adela Popescu și Cove – Gabriel Coveșanu.

Despre familia și prietenii din Constanța

Elena Băsescu candidează pentru Camera Deputaților pe listele PMP de a Constanța. În organizația de acolo spune că a activat și că e orașul său natal, unde are familie, prieteni, colegi de școală. Într-un interviu acordat jurnalistei Feri Predescu de la Evenimentul zilei, Elena Băsescu a povestit pe larg despre viața ei și legăturile cu oameni de acolo, de la malul mării.

„De plecat din Constanța, nu am plecat niciodată. Vin foarte des la Constanța. Avem apartament aici, cel în care ne-am născut, eu și sora mea, și am copilărit, pe Aleea Zmeurei, colț cu Soveja, unde era unitatea militară. Nu a fost vândut. Acolo venim și stăm în fiecare vară. Nu am stat la hotel, am stat acolo tot timpul. Am rămas pe scară cu aceeași vecini cu care își bea mama cafeaua când tata naviga. Este o atmosferă caldă, de familie. Am păstrat și ținem legătura. Mai am și familia din partea tatălui meu, unchiul meu cu cei doi copii ai lui, Dragoș și Raluca și mătușica mea. Din păcate bunicii nu mai sunt, dar îi vizitez tot timpul la cimitir.

De apartament au grijă vecinele noastre. Știți cum e, se mai sparge o țeavă, se mai strică ceva. Vecinele de pe scară, cu care am rămas în relații foarte bune. Nașa mea, nana, vecine, doamna Ica,  tanti Gina. Tot acolo locuiesc. Doar nașa mea s-a mutat, dar o vizitez înainte de a intra pe autostradă pentru că s-a mutat în acea zonă. Deci nu plec din Constanța fără să îmi vizitez unchiul, prietenele din copilărie, fără să o pup pe nașa mea de botez. Care are două fete, de-o vârstă cu mine și sora mea.

Un prieten drag, cu care țin legătura și ne vizităm cu familii cu copii, are și el doi băieți, este Răzvan Florea, cu care am făcut înot. Am păstrat legătura cu el de-a lungul anilor. Eu am făcut înot de performanță la Clubul Farul și am fost colegi. Îl știe toată lumea pe marele înotător român, medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena. Avem prieteni și turci și tătari, ne-am făcut chiar și rude. Am crescut alături de foarte mulți turci și tătari în copilărie”, a povestit Elena Băsescu pentru evz.ro.

Unde a lucrat și unde lucrează acum Elena Băsescu. Surpriză!

Elena Băsescu a studiat la Facultatea Româno-Americană , Relații Economice Financiar Bancare Interne și Internaționale și este economist. Primul job în calitatea aceasta a fost la compania Luxten. În acea perioadă a intrat și în politică. A făcut un stagiu la Parlamentul European, după care a urmat mandatul de la Parlamentul European din partea PDL. După aceea s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie a României, timp de 3 ani.

„ Eram la Departamentul de Politică Externă, consilier de zonă pentru țările membre ale Uniunii Europene. Organizam delegații care îl însoțeau pe președintele Klaus Iohannis în vizitele sale externe. Delegații de firme, la ele mă refer, care îndeplineau toate criteriile să îl însoțească pe președinte. Organizam evenimente pentru ministere, tot care aveau legătură cu ambasadele țărilor din statele membre UE”, a spus Elena Băsescu pentru evz.ro.

După ce s-a terminat concediul pentru creșterea copilului, în luna martie 2020, s-a angajat la Camera Deputaților din Parlamentul României, consilier la Grupul PMP. Acum, pe perioada pandemiei, lucrează online, de acasă.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre