Noile reguli pentru diversitate la Globurile de aur sunt în curs de pregătire. Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA), care atribuie prestigioasele premii Globurile de Aur, a fost aspru criticată în primul rând pentru lipsa de diversitate din rândul membrilor săi. Ca atare, joi, HFPA a adoptat o serie de reforme pentru a-şi îmbunătăţi reprezentativitatea şi pentru a încerca să calmeze polemicile, informează AFP.
HFPA numără aproximativ 90 de jurnalişti care constituie juriul ce atribuie Globurile de Aur. Acestea sunt unele dintre cele mai râvnite trofee artistice din Statele Unite, după premiile Oscar. Scandalul a izbucnit după ce presa a dezvăluit, în februarie, că HFPA nu are printre membrii săi nicio persoană de culoare.
HFPA a fost de multe ori criticată și pentru puţina atenţie acordată artiştilor de culoare sau celor proveniţi din rândul minorităţilor. S-a spus că aceștia erau adeseori ignoraţi în palmaresul galelor de decernare a Globurilor de Aur. Circa 100 de agenţi de presă din industria de divertisment au publicat o scrisoare deschisă adresată HFPA, în care cer să se pună capăt „comportamentelor sale discriminatorii, lipsei sale de profesionalism, abaterilor etice şi acuzaţiilor de corupţie financiară”.
Noile reguli pentru diversitate la Globurile de aur
Joi, membrii organizaţiei au aprobat cu majoritatea voturilor exprimate o serie de măsuri ce vizează remedierea situaţiei. Astfel juriul se va mări cu 50% în următoarele 18 luni, prin recrutarea în special a unor jurnalişti de culoare. HFPA a anunțat și reformarea „sistemului opac şi restrictiv care a gestionat până acum primirile de noi membri”.
„Întrucât înţelegem urgenţa şi miza transparenţei, vom actualiza în mod continuu structura membrilor noştri pe măsură ce vom obţine progrese pentru a face organizaţia noastră mai cuprinzătoare şi mai diversă. Înţelegem că munca grea începe de acum. Rămânem hotărâţi să devenim o organizaţie mai bună şi un exemplu de diversitate, de transparenţă şi de responsabilitate”, a transmis preşedintele HFPA, Ali Sar.
Jurnaliști dubioși decid cine merită Globul de aur
Un membru al HFPA care a dorit să îşi protejeze anonimatul a dezvăluit pentru AFP că doar „un număr foarte mic de membri au spus ‘nu’ ori s-au abţinut în timpul votului, majoritatea votând ‘da’ pentru aceste reforme”.
Cei mai mulţi dintre membrii HFPA sunt corespondenţi străini care lucrează cu regularitate pentru trusturi media cunoscute, precum Le Figaro şi El Pais. Reputaţia acestui juriu a avut de suferit în trecut din cauza prezenţei unui număr restrâns de personalităţi mai degrabă surprinzătoare, a căror activitate jurnalistică nu prea exista. Amintim aici un fost culturist rus care a jucat în filme de categorie B sau văduva unui actor care scria pentru ziare din Tahiti.
Mickey Rourke face tratament printr-o metodă folosită de bunicii noștri
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook