Autoritătea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis o alertă privind un aliment cumpărat de români în cantități mari pentru că o folosesc des la sandvișuri. Dacă nu ați apucat să consumați din ea, o puteți returna la magazin. Dacă ați mâncat doar puțin, nu o mai consumați. Dar urmăriți-vă starea de sănătate. Lucru valabil mai ales dacă ați mâncat tot tubul de pastă de pește.
Celebra pastă de pește, produs românesc, se găsește în magazinele Penny. Potrivit informațiilor publice publicate de site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în crema de păstrăv produsă de Doripesco SRL a fost găsită o bacterie periculoasă.
Analizele de laborator au dus la evidenţierea prezenţei bacteriei Listeria monocytogenes, potrivit unei informări publicate miercuri pe site-ul (ANSVSA).
„Pentru protejarea sănătăţii consumatorilor, REWE România retrage de la comercializare şi recheamă produsul Hanul Boieresc Cremă de păstrav condimentată 150g, lot 10112021, data de expirare 10.12.2021 şi recomandă persoanelor care au achiziţionat produsul din lotul menţionat mai sus să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în orice magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se menţionează în anunţ.
Reprezentanții Penny avertizează că această bacterie poate provoca listerioza, o infecţie care poate avea consecinţe nedorite asupra sănătăţii. Sunt afectați, în special, femeile gravide, copiii mici, persoanele în vârstă sau cele cu un sistem imunitar scăzut.
Persoanele care au consumat acest lot de produs şi care prezintă febră, dureri musculare, diaree sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum, sunt sfaturile transmise către public de către specialiști.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook