Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețetă veche de praz în stil grecesc. E și foarte gustoasă și sănătoasă

Rețetă veche de praz în stil grecesc. E și foarte gustoasă și sănătoasă
În Postul Crăciunului, tot mai multe gospodine obișnuiesc să introducă în meniu preparate cu praz, grație beneficiilor extraordinare pe care fratele mai mare al cepei verzi îl are asupra organismului. Ce spuneți de o rețetă veche de praz în stil grecesc?

Campion absolut la vitamina K, prazul este unul dintre cele mai bune antibiotice și antivirale naturale, un motiv excelent pentru a fi consumat în Postul Crăciunului. Încercați rețeta de praz grecesc, pentru că e o bunătate.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti excepționalul praz grecesc, aveți nevoie de următoarele ingredient: 1/3 cană cu ulei de măsline, 1 lingură cu semințe de coriandru zdrobite, 2-3 ardei, tăiați în bucăți mai mari, 3 frunze de dafin, 1/2 cu linguriță piper negru, 6 bucăți mari de praz, curățat și tăiat în bucăți mari.

Mai aveți nevoie de 2 linguri cu miere, ¼ cană cu oțet de vin roșu, 1/2 cană cu stafide, 1/4 cană cu apă, sare, după gust, 2 linguri de pătrunjel proaspăt, tocat.

Mod de preparare

Rețetă veche de praz în stil grecesc. E și foarte gustoasă și sănătoasă
Prazul, o minune pentru organism. Sursă foto: medicover

Se toarnă uleiul de măsline într-o tigaie și se setează focul la mediu. Se lasă uleiul să se încălzească timp de un minut, apoi se adaugă semințele de coriandru. Se lasă să se gătească timp de 1 minut, apoi se adaugă frunzele de dafin, ardeii și prazul.

Se amestecă foarte bine, apoi se adaugă mierea, oțetul, stafidele, apa și sarea. Acoperiți tigaia, reduceți focul la minim și lăsați să fiarbă aproximativ 15 minute, până când prazul se înmoaie.

Beneficiile prazului asupra sănătății

Potrivit oamenilor de știință, prazul este campion absolut la vitamina K, esențială pentru coagularea sângelui și pentru sănătatea oaselor. De asemenea, prazul este una dintre cele mai bogate surse naturale de kaempferol, un flavonoid care relaxează vasele de sânge.

Un studiu norvegian din 2019 realizat pe 16.000 de bărbați a arătat că un consum ridicat de praz, ceapă, usturoi scade riscul de hipertensiune cu 31%.

Tot prazul este cel care protejează inima, iar Institutul American pentru Cercetarea Cancerului clasează prazul în top 5 cele mai eficiente legume anticancerigene.

Această minunată legumă scade glicemia și ajută în diabetul de tip 2, detoxifiază ficatul și rinichii, îmbunătățește vederea și previne degenerescența maculară, o afecțiune oculară comună în rândul persoanelor de peste 50 de ani.

Sursă foto: www.greekboston.com

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri