Asistenta Vasilica Săbădean a dat prima dată sânge la vârsta de 18 ani, pentru a-și învinge teama de ace.
Ani buni nimeni nu a vorbit de gestul incredibil al Cameliei Vasilica Săbădean, asistent principal de laborator la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş. Potrivit Agerpres, ea a devenit vedetă în România, dar și în SUA, după ce chipul său a apărut pe clădirile comerciale din New York. Ca recunoștință pentru viețile pe care le-a salvat.
A primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Mureș
De asemenea, Consiliul Local Târgu Mureş a votat recent acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului pentru opt personalităţi locale. Printre acestea se găsește și asistenta care a donat 60 de litri de sânge, mergând să doneze de 134 de ori. Ea a făcut acest lucru prima dată în toamna lui 1988, când avea doar 18 ani și era angajata Centrului de Transfuzii din Târgu Mureş.
„Am vrut să-mi înving teama de ace”
„Prima oară am donat sânge la 18 ani şi jumătate, eram deja angajată a Centrului de Transfuzii Târgu Mureş şi am donat sânge pentru a-mi învinge teama de ace, care era una considerabilă. Lucrând la Centrul de Transfuzii, doream să ştiu şi ce simte donatorul în momentul în care donează sânge şi de ce are el nevoie pentru ca acea experienţă să fie una plăcută, ca el să poată să se reîntoarcă.
„Eram tot timpul în mijlocul evenimentelor care aveau un anumit caracter tragic”
Atunci am donat sânge, a fost o experienţă incredibilă, cu toate că teama a fost foarte mare, dar am beneficiat de suportul emoţional, suportul afectiv al colegilor. Efectiv au stat pe lângă mine şi totul s-a finalizat cu bine. Astfel, eu lucrând acolo, la centrul de transfuzii, eram tot timpul în mijlocul evenimentelor care aveau un anumit caracter tragic.
Adică evenimente care mobilizau aparţinătorii unor victime ale accidentelor rutiere sau ale unor intervenţii chirurgicale majore. Şi atunci la mine s-a conştientizat permanent nevoia de donare de sânge”, a mărturisit Camelia Săbădea pentru Agerpres.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook